Cuvinte din gura nimanui

Nu stiu ce sa ma fac cu mine. Am un suflet ambiguu, indecis. Iubesc si plang si multumesc.

Contrariile formeaza o mare in mine, iar valurile ude imi mangaie picioarele. Stau asa cu ochii cascati si gandesc in ganduri apoase.

Ma admir pe mine, ca pe o forma abstracta creata din tot ceea ce a adus apa cu ea de-a lungul timpului. Pungi, hartii, ciorapi, flori si cuvinte nespuse. Si stau toate gramada, una peste alta, pierzandu-si individualitatea, creand un nou tot distinct, amplu, complet. Asta sunt eu. O adunatura de lucruri fara sens, aduse de apa de-a lungul timpului.

—

Ei, si stau si ma privesc. Si asa imi vine un gand ca nu mai e nimic. Forma va tot prinde forma, apa va tot curge, caprioara va tot manca iarba proaspata a padurii, iar leii vor vana orice ar fi. Si atunci? Si atunci nimic. Atat.