In urma ta

Si iata cum timpul trecu. 

Zapada s-asterne, si tamplele blande, gandesc nefiresc la jocul de umbre. Cand a inceput, cand se va sfarsi… exista oare inceputul si oare exista sfarsitul asemenea? Cand viata pare o unica clipa in degetul unui acrobat, privesti pe fereastra si timpu-i plecat. Ninge de mult, dar tu nu stiai. Ninge cu vise si imparati fara cai. In casa cea mica, fara urma de foc, ti-e totusi mai cald, chiar si fara noroc. Si stai si privesti… si gandurile cad. Zapada s-asterne si timpu-i plecat. In vremuri demult, stiai cine esti, stiai care-i visul si viata ce e. Azi tampla te-adorme, desi ti-e frica de somn, ai uitat care-i viata, si omul ne-om.

Maretia care face sa te indragostesti, privindu-te, este ca, cu toate acestea, sclipirea zapezii ti se datoreaza tie. Fulgul de nea, si picul de apa, din a ta minte mareata, ca si calul se-adapa. Dar tu continui sa fii, visand ca nu esti…

In somnul tau, lumea se-apleaca, si viata de-i viata, la mal nu ingheata, oricat ar fi gerul de aprig. Dar tu continua sa visezi.

Somnul te-nhata, poate e iarna, poate doresti o secunda de teama. O secunda de vis, o clipa de somn, poate si tu insuti, in final, esti doar om.

Si totusi, zapada sclipeste cu genele tale. Si tu inca astepti o alta carare.

Visu-i doar unul, n-ai frica deloc, tot ce-a fost luat, se va pune la loc.

Geana ta nu ingheata, nici de in casa nu-i foc, nici de zapezi nesfarsite te ingroapa in loc. Geana ta nu ingheata. Si suflul ti-e cald. Vesnic esti tu, al lumii imparat.