Marea drama a omenirii, secretul si cheia

Marea drama a omenirii, nu este raul. 🙂

Ce ar putea fi raul? Ce ar putea fi durerea? Cine a stat sa analizeze ce inseamna defapt raul pentru el?

Sa luam niste cazuri concrete de rau? Ucisul. Violarea. Furtul. Abuzul fizic. Teroarea psihica. Amenintarea. Batjocura. Injosirea. Moartea cuiva drag. Durerea fizica. Moartea. Singuratatea.

Daca privim atent putem observa ca exista doua categorii de rau: rau facut de altii, si rau spontan, natural.

Totusi, toate aceste “rau-uri”, au o caracteristica comuna. Care ar putea fi aceea?

Incalcarea vointei.

Exact. Cea mai mare durere umana nu este nici macar cea fizica, ci… incalcarea vointei proprii. Cand vointa nu ne este respectata, cand nu avem un cuvant de zis in fata vietii, acest lucru ne sfarteca intr-o mie de bucati si ne face sa cadem intr-un put adanc de o mie de mile. Se pare ca fara vointa noastra, dezbracati de aceasta putere pe care nativ o avem la andemana noastra, ne simtim goi si nimic.

Daca cineva face ceva asupra noastra, isi ia o putere asupra noastra, fara a ne respecta vointa proprie, de exemplu, abuz fizic. Cand cineva ne abuzeaza fizic, mai rau decat durerea fizica, ne doare neputiinta, ne doare ca ne este incalcata fiinta, libertatea, vointa si alegerea. Acel act abuzant a-l cuiva asupra noastra, ne face dintr-o data sa ne simtim mici si neputiinciosi, de ne-luat in seama, de ignorat, de abuzat, de calcat in picioare… si acest lucru ne darama, acest lucru ne sfarseste, nu durerea fizica, a partii corporale unde am fost poate abuzati. Ne sfarseste incalcarea dreptului, soveranitatii si dreptului de a decide noi cum si ce experimentam. Vointa inseamna a decide tu ce experimentezi. Si ceea ce experimentezi este sub puterea si decizia ta. Asta inseamna vointa. Ce traiesc eu sa fie sub puterea si decizia mea. Cand reusim sa facem asta, omul creste precum o planta careia i s-a pus balegar :)) Adica rodeste, creste, se lumineaza la fata, incepe sa fie bun, iubitor cu ceilalti, vesel, iubind viata si pe dzeu. (iubirea umana este mereu o consecinta a simtirii propriei puteri. )

Cand nu se intampla asta, cand evenimentele se intampla invers sau altfel decat omul ar decide, omul devine mic, deprimat, se inchide si se usuca precum o planta fara soare. Se inchide in el, si se blameaza singur, ca nu e suficient de bun, ca nu e suficient de puternic, ca nu e asa, ca nu e altfel. Ia-i unui om puterea de a alege, si acesta va cadea in prapastia fara fund.

De asta violul doare. Deoarece este o incalcare a alegerii. De asta ucisul raneste. Deoarece e o incalcare a alegerii. De asta furtul ustura, deoarece e o incalcare a alegerii. Durerea doare deoarece … noi nu o alegem.

Iata, ne aflam aici, intr-o lume in care, exact ca in cantecul Perlei, am fost dezbracati de roba noastra de glorie si de mantia stralucitoare, croita perfect pe statura noastra. Am fost dezbracati de puterea si vointa noastra, si aici lucrurile se intampla altfel sau invers fata de ceea ce suntem obisnuiti sa dictam cu sceptrul vointei. Plecand dintr-o realitate, in care tot timpul vointa era infaptuitorul nostru de drum, astazi orbecaim desculti, surzi, si dezbracati … intr-o lume in care parca nici aerul nu voieste sa oxigeneze plamanii cum trebuie.

Magicianule…. cand si de ce ti-ai abandonat vointa? Esti sigur ca aici vointa ta nu mai are niciun efect? Cat de sigur esti?

Oare care-i drama cea mai mare, de ne-am adus pe noi insine, in acest stadiu? Ce ne-a dezamagit, sau ne-a oripilat atat de rau la noi insine, de ne-am pus pe acest jar perpetuu? Ce ne tine in aceasta plasa de paianjen? Sa fie oare doar drogul, doar sevrajul dat de paianjen, pentru a ne tine adormiti? Sa fie oare mai mult de atat? Cine isi mai aminteste?