Observatii de dimineata 01/10/2018

Sunt mai multe fiinte in noi. Fiecare este gata sa ia actiune si atitudine intr-un subiect anume. Inca nu mi-am dat seama exact cum se intampla aceasta realitate, dar am observat, chiar acum, de dimineata, o intamplare care mi-a facut si mai multa lumina in creier, asupra acestui fapt: am dus masina in service. Unul din pistoane nu mai merge, si astfel, acum masina merge in 3 pistoane, de vreo cateva luni, nu de acum. In sfarsit, cand am facut rost de o suma de bani, am hotarat sa o duc la service, sa ii dea jos chiuloasa si sa ii faca inlocuirile necesare. Folosind masina mereu, zilnic aproape, am fost din prima putin impacientata de durata procesului de reparatie. Asta si pentru ca, si mai ales deoarece, aveam in minte, din trecut, anumite situatii ale unor persoane din jurul meu, care oricat de mica ar fi fost reparatia, odata dusa masina in service ramasese in mintea mea ca a durat dublu sau triplu fata de timpul estimat. M-am asteptat din prima la doua saptamani. Una pe care o sa mi-o zica mecanicul ca dureaza, si una in plus, de la mine. 🙂 Mecanicul intr-adevar mi-a zis o saptamana. Si mi-a mai zis ca dureaza 7 zile lucratoare comanda setului de segmenti, care trebuie inlocuit. Dupa o saptamana, nu am auzit nici un semn de la dansul. Bineinteles, ca .. ceva in mine, incepea sa se enerveze. Si asta, doar pe fondul vechii asocieri ca mecanicii te pacalesc cand vine vorba de timp, si bani. Incepuse sa se trezeasca in mine nervi, deoarece ma simteam pacalita la un anumit nivel. Nu pacalita cu bani, ci ca si cum mecanicul nu dadea importanta necesara masinii mele. :))) Aici putem observa instalarea si derularea programului / a emotiei / a “demonului”. Ideea este, ce faci? In mod obisnuit, in starea de veghe obisnuita, un om oarecare e obisnuit sa zica, pai e normal, nu mi-a dat nici un semn timp de o saptamana, am sunat ultima data si nici macar nu mi-a raspuns. Am dreptate sa ma enervez.

Desigur ca ai dreptate sa fii vigilent, ai dreptate sa observi adevarul asa cum e, dar nu ai dreptate sa presupui neaparat ca el te-a pacalit, fara ca mai intai sa afli acest lucru. Nu este neaparat dreptate sa te enervezi inainte sa afli ce se intampla defapt, de ce nu raspunde, de ce nu ti-a dat nici un semn. Asa ca, de dimineata, trezindu-ma, in mintea mea s-a pornit ideea sa il sun imediat, sa aflu ce se intampla. Si in mintea mea, totodata, incepuse sa se ruleze comentarii si discutii despre cum o sa abordez situatia. Ce ii voi spune, cat de ferma voi fii (:)))), cum voi formula, etc. Asta este fiinta specifica (entitatea, demonul, etc), care luase deja in primire situatia si incepea sa isi exercite rolul. Aceste fiinte sunt in noi, tot timpul aproape. Daca l-as fi sunat in clipa aia, pe fondul emotiei pe care o simteam, si al fiintei care venise la comanda, as fi vorbit cu glasul ei, traind si vorbind de parca el chiar m-ar fi inselat/pacalit/devalorizat proiectul meu, si pus la inaintare alte masini. Mi-am dat seama imediat ce a inceput vorbaraia mentala si discursul despre ce ii voi spune, ca ma aflu intr-un scenariu intern. Mi-am dat seama ca acea voce nu eram eu, ca nu trebuia neaparat sa cred in emotia de pacalire, de enervare, de slabiciune, sau ce o mai fi fost, ci puteam sa raman libera. Sa raman curata, observatoare. M-am gandit in sinea mea, bai.. dar chiar am nevoie de masina acum? Chiar am o mare necesitate si omul acesta ma impiedica sa o indeplinesc? Raspunsul a fost vadit si direct, nu. Nu am nici o necesitate acum pentru masina. M-am enervat doar datorita programelor, informatiilor primite de la ceilalti din trecut si al lucrului acela caruia nu ii gasesc definitie, sau cuvant, care ne face sa dam crezare si atentie acestor emotii/povesti/sentimente, mai degraba decat adevarului, si libertatii. Mi-am dat imediat seama ca mai tot timpul cand am avut cu adevarat nevoie de ceva, lucrul acela s-a intampla incredibil de rapid, incredibil de mijlocit, fara ca eu sa fac nimic. Si atunci faptul ca acum aceasta operatiune cu masina devine intarziata (fata de o estimare pe care o facusem eu in mintea mea, utilizand informatii din trecut, nici decum ceva real, viu) imi arata clar – daca priveam adevarul – ca nu reprezenta o nevoie imediata. Da, as fi vrut sa ma duc in cateva locuri, spre exemplu la cules de anumite ciuperci, care se afla in ultima perioada de aparitie, sau la targul de la Negreni, de peste 2 saptamani, dar cu toate astea .. mi-am dat seama ca .. toate astea nu reprezinta nimic, fata de fiinta mea. Lucrurile astea nu sunt mai importante decat a-mi pastra libertatea in interiorul meu. Fiinta mea reala nu este conditionata de asemenea detalii, cum ar fi niste ciuperci, un targ, etc. Fiinta mea reala nu are nici o legatura cu acest vesnic periplu de imagini, situatii, in lumea din oglinda. Aici acum e detaliul asta important, maine altul, peste 5 ani altul, si tot asa. Nu se va sfarsit niciodata detaliile pentru care vom avea sansa sa ne dam la schimb sufletul. Nimic nu este mai important decat sa ne pastram libertatea sufletului, si sa ramanem inocenti, curiosi, asemenea sufletului unui copil. Un copil observa clar cand un lucru este bun, cand un lucru este rau, dar are putina anticipatie sau prezumtie, el traieste in prezent. Daca in prezent vad ceva ca este rau reactionez ca atare. Daca vad ca este bun, tot asa. Dar nu are sens sa pastram in noi emotii, povesti si inchipuiri, pe urma carora sa ne creem apoi existenta aici, in vis.

Fiinta mea reala doarme, iar eu visez acest vis. Nu am inteles exact care sunt toate mecanismele aici, dar daca voi reusi sa ajung si sa-mi ating propriul suflet, cred ca asta ar fi cel mai mare castig. Nu este nimic mai important, pentru nici unul din noi (cei reali), decat acest fapt.

— ca si continuare, dupa ce am realizat acele lucruri, nu mai sitmeam nici o emotie, l-am sunat linistita pe dl. Ilie, acesta mi-a spus ca nu reuseste sa desfaca suruburile de la chiuloasa, ca s-au straduit baietii si ii e frica ca se vor rupe, si astfel se gandeste sa inchida masina si sa mi-o returneze, deoarece nu vrea sa faca ceva mai rau.

Ideea este ca, daca l-as fi sunat din starea aia, de enervare, as fi primit, cel mai probabil, alt raspuns – sau eu insami as fi asimilat altfel raspunsul sau. De fiecare data cand actionam pe baza unei emotii, ea ne schimba si ne duce pe firul ei de realitate, in care continuam sa sporim acea emotie, si acea entitate/demon care a luat cuvantul pe baza ei. Din pacate in momentul asta, sunt aproape convinsa ca atunci cand actionam/gandim si traim o emotie, o entitate vorbeste si actioneaza pentru noi. Sunt entitati/fiinte proprii, in noi. Fiecare desemnata pe anumite emotii/subiecte. In unele medii psihologice au fost numite avataruri de personalitate. In religie le-a zis ingeri si draci, care se afla pe umarul drept si pe umarul stang. Exista o singura forta care poate spulbera aceste entitati,iluzii si amagiri, si aceea este forta sufleteasca. Si mai ales, vointa. Vointa e singura forta pe care o avem si o putem folosi inspre adevarul nostru. Cu ea putem face aproape orice. Si vointa de a ne asculta sufletul ne va releva tot ce avem nevoie sa stim.

Daca incercam sa ne pastram intr-o stare de descoperire, fara sa mai catalogam lucrurile, fara sa ne depunem atentia pe emotii, pe ganduri si pe povestea din capul nostru, suntem cel mai apropiati de adevar. Desigur trebuie sa ne pastram discernamantul, cu cat ne apropiem mai mult de adevar cu atat vom incepe sa realizam ca lucrurile nu sunt asa cum par. Oamenii, situatiile, multe vor fi observate in adevarul lor. Si e clar ca tb sa fim vigilenti in fiecare clipa, deoarece, oricat de multe ai realiza, oricat de multe ai stii, am observat ca esti mereu clipa de clipa susceptibil sa cazi iar in jocul acesta.