Trei frati patati / Mihai Ursachi

Trei Fraţi pătaţi
s-au pornit la pădure:
unul la lemne,
unul la semne,
celălalt să-ndemne.
… Erau albăstrele pe ceruri şi-n lunci tămîioară,
la vremea cositului, zorile-n rouă,
pe luna cea nouă
fraţii pătaţi au plecat ca să moară.
…Vremea cositului, roua bocitului…
Unul şi-a luat o povară-n spinare,
tot lemne uşoare,
tot lemne în floare,
tei cu frunza mare.
Să fie, a zis,
pentru cei petrecuţi întru vis.
Unul stătu fulgerat sub altarele fagilor,
cu cît învăţa cu atît se pleca spre pămînt în genunchi
şi cînd pricepu toate semnele, zise
că a aflat de la cei mistuiţi în adîncuri
un nume ciudat: Viola Tricolor..
…Erau viorele pe glie şi grîiele coapte
şi pasărea nopţii cînta în tărie, la noapte, la noapte…
– Noaptea s-a stins, grăi celălalt, şi viaţa
aceea fu vie…
Răsare Crai Nou
Fraţi nepătaţi, s-a făcut dimineaţa.
Să trecem senini
prin vadul bătrîn,
pe pod de mălin…
Măicuţă bătrînă
tot spală la lînă,
tătuca bătrîn tot strînge la fîn…
Văzut-ai albastră ca cerul, trecînd peste veac,
Barba Împăratului,
floare de leac?