Despre atentie

Viata se intampla prin atentie. Nimic nu exista atunci cand tu nu ii oferi atentia ta. Gandurile, emotiile, sentimentele, relatiile, lucrurile fizice toate exista deoarece la un nivel “imperceptibil” au atentia ta.

Atentia este precum un fluid. Ea trece din tine, in lucrurile din jur, este ca o lumina. Odata luminate lucrurile ele incep sa fie vizibile, sa existe. Asa cum nu poti vedea ceva pe intuneric, asa un lucru nu poate exista daca tu nu iti indrepti farul atentiei asupra sa.

De ce scriu asta? Atentia noastra este lucrul nostru cel mai de pret. Aurul nostru intern si de nedivizat. El este inconsumabil. El nu se va termina niciodata, dar poate fi divertat, furat. Eu traiesc prin atentia mea. Atentia mea sunt eu, desi cumva ea este mai mult ca un fluid, ca o functia a mea. Eu sunt ceva in plus, dar nu am cuvinte, si nu stiu ce. Poate un spatiu ?

Lucrurile care se intampla ne “fura” atentia. Ele insele nu exista fara atentia noastra. Numai ca atentia este foarte fluida, non-atasata si non-judecand, asa ca ea topaie acolo unde ceva se intampla. Divertorii au reusit sa foloseasca acest fapt in avantajul lor. Astfel ca au reusit sa o “fure” si astfel furandu-ne si pe noi si forta noastra vitala. Fara atentia noastra noi nu existam. Sau existam, dar atunci cand ea ne este furata si adormita in ceva trecator, in ceva ce nu exista, atunci in clipa aceea pentru noi este un timp mort. Ca si cum nu am fi. Experientele sufletesti acumulate prin drame si bucurii, toate se fac cu divertarea atentiei. Asta inseamna ca, spre deosebire de ceea ce se zice in curentele spirituale actuale, menite din nou sa ne ia atentia, nu ne ajuta cu nimic acest tertiplu de invataturi sufletesti. Noi nu avem nevoie sa invatam nimic in lumea asta. Dupa cum se poate observa la cea mai simpla observatie reala, lumea asta nu ne apartine, ea are un ritm al ei, un mers al ei, pe care noi nu il stapanim. Noi aici putem doar observa. Este ca si cum am fi prinsi in lanturi, pe un scaun, cu toata fiinta imobila si doar cu ochii deschisi, si tinuti sa privim neincetat un imens monitor pe care se desfasoara actiuni, viata. Cam asa vad eu viata.

Se paote vedea cu ochiul clar, ca nu avem nimic de invatat. Nu este nimic de invatat … Doar de observat. Doar de amintit. Nu ai ce sa inveti aici pentru ca nu te va ajuta la nimic pe viitor. Experientele sufletesti sunt motorul nostru de exploatare. Atentia noastra este strans legata de orice eveniment care se intampla, iar experienta sufleteasca este un eveniment careia noi ii oferim atentia noastra. Atat.

Lucrurile nu sunt bune sau rele. Exista anumite stari, aproape ca niste fiinte/entitati separate, fiecare cu emotiile si trairile lor. Aceste “fiinte” sunt atasate pe structura noastra energetica / containerul nostru de vietuire, iar noi nu putem face decat sa ne indreptam atentia asupra lor, sau sa zicem pas. Cand un lucru “bun” sau “rau” se intampla poti sa ii acorzi atentie, sau sa zici pas. Suntem foarte susceptibili, atentie ! Asta este una din cele mai grele lucruri pe care vom “invata” sa le facem vreodata. Suntem foarte susceptibili, aproape pot spune ca suntem doomed, la experimentarea lucrurilor bune. De lucrurile rele, cat de cat, am invatat sa ne mai debarasam, dar de lucrurile bune .. nup. Suntem ca niste suckers …imediat ce se intampla ceva bun, am cazut complet, si am uitat de noi insine. Cazand in ciclul lui “bun”, vei ajunge iremediabil in ciclul lui “rau”. Si apoi iar bun, iar rau, pana cand nu mai ramane nimic din tine. Figurativ vorbind. Dar forta vitala iti este supta. Hranesti mecanismul asta imens, matricea, sau cum ii putem spune. Debarasarea, detasarea, acceptarea, observatia, non-judecata .. nu este cumva ceva nou, dar este atat de SF .. pentru noi azi, ca o citim ca un concept prin cartile lui Eckart Tolle, si ne uitam la ea ca la ceva aspirativ, frumos, dar utopic. Defapt, in realitate nu este deloc asa. Detasarea, non-judecata, observatia reala, acceptarea a ceeea ce observi este adevarul, realitatea noastra reala. Noi doar am fost pacaliti sa acordam atentia noastra lucrurilor care se intampla aici, crezand astfel ca noi depindem cu adevarat de ele, ca noi suntem ele, si ca tb sa le “rezolvam”. Nu e nimic de rezolvat, doar de observat. Aici lucrurile se vor intampla constant, se vor genera mereu noi si noi situatii.

E ca o patima in momentul prezent sa iti investesti atentia in lucrurile din jur. E ca un drog, de care nu ne mai dam seama, si credem ca asa e normal. Ce vreau sa zic prin divertarea si investirea atentiei .. atentia este ca un bun al nostru, si in functie de ce facem cu ea, acolo suntem. Atata timp cand acordam atentie unei emotii si ne cufundam in ea, pozitiva sau negativa, noi in momentul ala este ca si cum nu mai suntem, fiinta noastra reala nu este activa in acea perioada. Dar avem in schimb un sentiment al sinelui mai pronuntat. Intamplarile din viata noastra, bune sau rele, ne-au facut dependenti in halul asta, pentru ca in schimb ne ofera un sentiment al identitatii, al sinelui. Eu sunt asta. Mi se intampla asta. Si pentru niste fiinte speriate, oarecum, fara memorie a adevarului real … a fost aproape ca un topogan sigur, cu rezultat garantat, ca isi vor cauta raspunsurile in lucrurile din jur.

Lucrurile din jur sunt trecatoare. Ele nu exista. Ele acum sunt unele, mai tarziu altele. Chiar si relatiile, chiar si oamenii. Scriu asta pentru cei ce au cautat asta dar nu stiau ce cauta, si cum sa-i spuna. Trebuie sa dezinstalam programele de slabiciune, frica de a fi singur, frica de a simti realitatea reala. Toti le avem, chiar daca nu ne dam seama, pentru ca nu sunt scrise nicaieri, nici in biblie, nici in vreun curent spiritual. Noua ne este frica de adevarul real, pentru ca este cel mai necunoscut lucru. Avand o minte (dotati cu ea adica) aproape robotica, care evolueaza doar prin invatarea din mediul inconjurator – e firesc ca daca cineva nu ne-a “invatat” sau nu ne-a spus un anumit lucru, noi nu avem cum sa il stim .. aici. Aici fiind in lumea asta, in lumea din oglinda. In lumea reala, care se intampla concomitent cu lumea asta si face parte concomitent din noi, noi stim totul de la sine. Cand stai in prezent, cand doar observi, fara sa mai judeci ceea ce se intampla, fara sa te mai atasezi de ceea ce se intampla si sa crezi ca e bun sau rau, vei vedea ca informatiile incep sa curga de la sine. Incepi sa stii ce e bine si rau in mod direct, fara sa faci nimic. Incepi sa cunosti ceea ce e bine si rau pentru tine in mod adevarat. Si atunci cand iti dai seama ca ceva e rau, e ca si cum ai avea o realizare ca acel lucru nu te avantajeaza, sau nu iti trebuie. Nu exista emotii, nu exista parere de rau, judecata. Gandesti si simti clar lucrurile, dar nu cu minte ci cu simtul tau adevarat intern.

Atentie in momentul prezent, e foarte greu sa stam prezenti si pentru 1 minut. Incercati un minut sa observati ceea ce se intampla in jurul vostru chiar acum. Sa respirati, sa priviti environmentul, sa priviti emotiile pe care le aveti. Sa faceti liniste in cap, sa nu se mai auda niciun gand, nicio melodie. Priviti scena asa cum priviti un film. Lasati asta sa se desfasoare.

Alte ponturi pentru statul in prezent gasiti aici: 

http://orgone.ro/ponturi_de_stat_in_prezent.html (foarte bun)

https://lumeadinoglinda.ro/statul-prezent-observatia-la-rece/

—

DN2017