Despre natura observatorului

Este necesar sa descriu putin mai clar adevarata pozitie si natura a unui observator(fiinta reala) aici.

Oamenii deseori sunt acaparati de starea de identificare (virusul creatiei) si observ ca, cu foarte mare dificultate cineva reuseste sa faca distinctia intre ce este el cu adevarat si ceea ce are impresia ca ar fi el in acest film.

Cea mai buna infatisare a starii noastre adevarate aici este de a ne imagina un spectator la un film. Un spectator care sta pe canapea si se uita pe un monitor la un film cu foarte multe posibilitati si scenarii. El are o telecomanda in mana si ALEGE ceea ce priveste. Observatorul este ZERO fata de ceea ce vede in film. Ce este in film este in film, el insusi este COMPLET ALTCEVA fata de ceea ce vede in film.

Tot ceea ce omul aude cu urechile, vede cu ochii, aude ca si ganduri in capul lui, sau simte prin intermediul emotiilor: face parte din FILM! Ce este observatorul cu adevarat este complet altceva fata de orice are impresia ca ar fi el insusi aici. Tot ceea ce mintea a gandit vreodata, aici in film, este fals din punct de vedere al realitatii reale al observatorului. Natura reala a observatorului poate fi doar acknoledged direct, prin observatie si amintire de sine. Adica… renunti la tot ce stii aici in film si privesti adevarul a ceea ce stii deja ca esti. Acest adevar nu are concepte, nu poti explica cu conceptele din filmul asta – deoarece conceptele din filmul asta sunt ale acestui film. Tu esti altceva! 🙂 E ca si cum m-ai pune pe mine sa explic cum se face o ciorba de fasole prin metafore si concepte din mecanica auto. Nu poti descrie ciorba de fasole prin unelte si cuvinte auto – oricat ai incerca.

Apropo, observatorul stie foarte bine ce este el. Nimeni nu a uitat nimic aici, atentia este doar umpluta cu tot felul de alte lucruri – iar observatorul nu mai are atentia catre adevarul sinelui sau.

Bun. Observatorul intra sa vada acest film, si el alege prin intermediul atentiei sale. Atentie! Atentia ta iti defineste ce vezi pe monitor. Atentia ta este fluidul tau de viata care pompeaza viata in tot ceea ce privesti ! E ca si cum… filmul asta este un soi de teatru de papusi, iar papusile prind viata acolo unde tu privesti, si cad ca si moarte, fara viata, in restul spectrului unde tu nu privesti. Atentie 2 ! Atentia nu inseamna constientizare mentala, sau focus mental. Nu inseamna ca daca esti constient ca iti vezi mana, restul corpului tau nu exista! Atentia ta este un fluid care intra si vietuieste inclusiv ceea ce aparent pentru minte pare inconstient. De exemplu: poti sa vietuiesti o stare de inferioritate, sa te doara ca altii te resping, adica atentia ta sa fie inserata in starea de inferioritate, dar tu sa nu ai habar ca asta ti se intampla. Adica… nu oferi constienta lucrurilor pe care atentia ta le intrupeaza. Tot ceea ce vezi cu ochi, auzi cu urechile, gandesti cu capul si simti… toate sunt vii deoarece un suvoi din atentia ta este bagat in ele. Atentia ta este precum mana care misca o papusa de marioneta. Atentia ta este viata care da viata lucrurilor statice si moarte din aceasta creatie. Ele nu au viata, nu se misca, in afara atentiei vreunui observator. De ce zic asta? De multe ori noi nu suntem constienti de dimensiunea totala a atentiei noastre si unde este aceasta inserata. Tot ceea ce vedem: copacii, plantele, cerul. Tot ceea ce auzim: vocea oamenilor, pasarile, sunetele din jur. Tot ceea ce simtim: vantul, frigul, caldura. Tot ceea ce gustam: dulcele, saratul, texturile. Samd. Toate in acelasi timp sunt atentia noastra in clipa aia. Tu esti tot ceea ce vezi, auzi, mirosi, gusti, si simti.. in clipa respectiva. Atentia ta imbraca si misca acele lucruri… ca tu sa le poti experimenta. Destul de tare, asa-i? 🙂

Bun. Ce s-a intamplat? Ce este diferit la aceasta creatie/joc/puzzle in care ne aflam aici? De obicei observatorul isi insereaza un suvoi de atentie intr-o creatie, iar creatia ii reflecta prin atentia sa forme superbe, nebanuite inapoi. El priveste si alege si se misca prin creatie. Aici este putin altfel. Atentia observatorului nu mai sta la vointa sa. E ca si cum apesi pe telecomanda si nu se intampla nimic. Sau apesi sa vezi canalul 3 si pe monitor se incarca canalul 5. Este un joc al master-uirii vointei. Aici telecomanda nu mai merge cum suntem noi obisnuiti. Sau mai bine zis… e o altfel de telecomanda 🙂 Ea merge, merge foarte bine, doar ca.. are alte reguli, pe care.. aparent, noi nu le stim, doar aici in interiorul filmului… invatam cum merge aceasta telecomanda.

Aici in filmul acesta, aparent, lucrurile din jur sunt invers decat ceea ce noi voim. Si asta doar deoarece… noi insine ne-am delegat vointa. E ca si cum cand am intrat aici, ne-am lasat vointa la intrare… si i-am zis: “aah, e ok, ma duc singur mai departe, ma descurc. stai aici ca ma intorc repede” Si dusi am fost, atrasi de cantecul sirenelor. Un cantesc prea simplu, care parea… prea usor, prea banal. Ce sens are sa ne luam sabiile cu noi.. cand vedem ca urmeaza sa intram intr-o lume de copii ? Asa parea lumea asta la inceput. O lume a unui copil singuratic, inofensiv, chiar indurerat si in nevoie de ajutor. Ce sens avea sa ne luam sabia vointei si ale noastre intregi skiluri intr-o lume, aparent, atat de inofensiva si in nevoie de ajutor? Asta e magia acestei creatii. Acest copil/virus, aceasta creatie copil facuta sa absoarba si sa consume atentie, este precum o gaura neagra – nesatula, un soft construit dinadinsul pe vecie infometat. Dar pana si aceasta creatie are un schepsis, aceasta foame are un tratament – totul este facut pentru a vedea cine si cum poate dezlega acest puzzle. Acest puzzle al senzatiilor, foamei si neputiintei. Intr-adevar… ceva remarcabil, care ne-a acaparat pe toti.. de foarte mult timp. Iar sabiile noastre sunt uitate pe undeva. Iar aici, in film, trebuie sa realizam ca avem de a face cu o alta vointa, nu doar a noastra. Filmul insusi are o semi-vointa a lui 🙂 Interesant si nebanuit, nu-i asa? :)) Cum ar fi daca filmul pe care il vezi la TV ar avea propria lui vointa? Tu ai vrea sa privesti ceva anume dar el ti-ar intoarce privirea spre altceva. Incepe sa devina interesant, asa-i? Asta se intampla aici. Exista un virus/creatie copilareasca/parazit, inserat in creatia/filmul original care afecteaza atentia observatorilor si o intoarce de la creatia originala la creatia acestui virus. Vointa noastra si amintirea de sine (amintirea de sine ne aduce aminte si obiectivul nostru) sunt singurele care ne pot ajuta sa navigam prin aceasta dubla creatie: creatia originala si creatia virus. Pana la urma, din observatiile mele, este ca… noi insine a trebuit sa devenim virusul. Cum altfel il puteam dibui? Cum altfel puteam sa il intelegem? Sa ii intelegem functionalitatea? Sa putem intelege puzzle-ul? Doar devenind el. A trebuit ca noi insine sa fim virusul ca sa-i putem gasi leacul.

Apropo 1: cand iei noi decizii se schimba filmul. Nu tu te schimbi 🙂 Nu tu devii mai intelept, mai constient, mai destept, sau mai increzator in sine! 🙂 In functie de alegerea ta, de unde anume decizi sa iti pompezi atentia, personajul pe care il vezi se schimba cu unul mai constient, mai destept, mai increzator in sine. Tu ai ZERO increderi sau neincrederi in tine! 🙂 ZERO! Tu esti altceva complet! Personajul pe care tu il vezi si cu care te identifici are incredere sau neincredere, putere sau slabiciune, desteptaciune sau prostie, etc. Cand iti indrepti atentia spre lumea din interiorul tau (lumea reala)… personajul pe care il vezi devine mai conectat cu creatia originala. Si asta e tot.

Apropo 2: Iesirea din puzzle se face prin ghidarea personajului pe care il vezi catre creatia originala (o stii in tine insuti). Tu il misti, tu il ghidezi spre rezolvarea si iesirea din puzzle. NU TU IESI DIN PUZZLE! TU ESTI ALTCEVA FATA DE TOT ACEST PUZZLE/FILM! TU INSUTI ESTI IN AFARA ORICARUI PUZZLE! Doar un suvoi de atentie al tau este aici, pe care … daca il dezlipesti de acest personaj, acest personaj si intreg acest film cade la pamant, ca o papusa din a carei trup s-a scos mana ce o anima. Singurul lucru care te impiedica sa iti scoti suvoiul din filmul asta este ca.. esti inca acaparat si identificat cu anumite forme de pe aici. Poti iesi din puzzle prin scoaterea atentiei tale de aici, dar asta e ca si cum… ai da cu mana peste tabla de sah, de nervi ca nu te descurci. Este departe de a fi obiectivul pentru care ai venit aici. Ai venit aici sa faci ceva, nu sa renunti/iesi din joc. Ai venit aici sa iti ghidezi personajul pe calea catre creatia originala/reala, si astfel sa iti exersezi anumite skiluri. Ghidand personajul tau spre creatia reala, rezolvi puzzle-ul si apoi firesc ca iti aduci aminte tot.