Fizicalitatea este doar vointa in actiune
Oamenii cred ca fizicalitatea este fizica cand, in fapt, nu ar putea fi mai departe de adevar. Ce este fizicul? Ce consideram fizicalitate? Cand atingem cu mana un obiect si simtim ca este acolo? Cand auzim un sunet si suntem constienti de el? Cand vedem cu ochii si percepem informatia vizuala? Ceea ce numim fizicalitate este doar… un set de conventii, reguli si coduri in mintea noastra. Cand “lumina” “atinge” un “obiect”, aceasta se “reflecta” si penetreaza “retina” din corpul computer, numit si corp fizic. Apoi ochii “interpreteaza” informatia, aranjand-o in patternuri si dandu-i sens ajutandu-se de informatia anterioara stocata in creier, iar la final o traduce mintii noastre: astfel noi consideram ca “vedem”. Daca atingem un perete, mana noastra ii simte textura, iar mana nu poate sa treaca prin perete, cu alte cuvinte: peretele are proprietatea de a bloca anumite actiuni, asta inseamna ca peretele este fizic? Nu. Peretele este similar cu o linie de cod, are proprietatea de a bloca anumite actiuni, asa s-a decis sa fie. “Fizicalitatea” este doar un set de programe pentru minte care descrie proprietatile “obiectelor” si modul lor de interactiune intre ele.
In mod special: corpul fizic. Corpul nostru fizic este doar un set de conventii in interiorul mintii noastre. Un set de reguli si programe de actiune. Corpul fizic este un soi de harta/desen care ne arata starea mintii noastre.
Cum ne dam seama ca ceva este fizic? Cum definim ceea ce este fizic? Observatia noastra asupra lucrurilor din jur? Oamenii observa cu ochii, cu urechile, cu corpul, cu limba si cu nasul, observa cu mintea, cu emotiile, cu senzatiile corporale, cu inima … si cel mai important omul observa cu propria sa atentie/observatie. Practic observatia observa toate fenomenele care au loc in fata sa – traduse in vaz, miros, gust, emotii, etc. Deci, practic, fizicalitatea este doar propria noastra observatie a scenei din jurul nostru – “interioara” si “exterioara”. Deci fizicalitatea este chiar observatia noastra asupra lucrurilor din jur. Fizicalitaea este defapt chiar propria noastra observatie, nu doar peretii, obiectele, corpul fizic, etc. O emotie este un lucru fizic deoarece are interactiuni in mediul in care se afla si creaza consecinte. Deci e fizica. Un gand este fizic deoarece are interactiuni si creaza consecinte. Tot ceea ce afecteaza mediul in care se afla, are interactiuni si creaza actiuni, rezultate si consecinte este fizic.
Fizicalitatea este doar vointa in actiune. Ceva voieste ca tot ceea ce noi experimentam sa existe. De exemplu: un “smartphone” este un produs al vointei cuiva. Cineva si-a folosit vointa ca sa actioneze asupra materialelor disponibile in jur si sa creeze acest obiect. Apoi, prin alte mijloace de vointa, a facut acest obiect cunoscut publicului larg si publicul a voit sa se foloseasca de el.( Un obiect este doar o experienta pusa sub forma asa zis “fizica”, adica sub forma de conventie mentala. E o posibilitate concreticizata intr-o forma mentala anume.) Apoi vointa colectiva a publicului de a folosi acest obiect face ca acest obiect sa fie produs si distribuit pe scara larga. Pe de o parte avem vointa care emite o anume ordine si un rezultat necesar, si pe de alta parte avem observatia/atentia asupra acelui rezultat infaptuit de vointa. Deci vointa este diferita de observatie/atentie, este o substanta diferita.
Vointa este forta din spatele la tot ceea ce noi numim “fizic”. Vointa scoate anumite posibilitati din marea TOTALA de posibilitati disponibile, le uneste si da nastere unei creatii. Vointa este forta motrice care ia ceva din nimicul total, si CADE DE ACORD(!), adica VOIESTE (!) sa priveasca doar acel ceva, si nu totul! In acel acord de a privi/fii atent doar la acel ceva, observatorul are sansa sa observe ceea ce a decis sa priveasca. (ca si cum iei o mana de nisip din nisipul total de pe plaja si incepi sa te uiti la el)
Observatorul priveste acea selectie de posibilitati, si modul ei de desfasurare, interactiune, etc. Un exemplu foarte similar este al unor siruri/unde de sunet. Vointa vine si ia 2-3 note, le uneste si apoi asculta cum se aud impreuna. Astfel se creaza orice creatie!
Misterul, frumusetea… si iubirea adevarata este chiar nimicul total, linistea totala, zeroul absolut, de unde vointa are posibilitatea, precum un copil intr-un tarc cu nisip, sa vina si sa ia siruri de sunet, sau note anume, si sa se joace cu ele. Nimicul este totul, iar asta este cea mai pura forma de iubire. Defapt, noi o consideram ca fiind iubire doar aici, in creatie. Cand vointa convine sa priveasca doar anumite posibilitati/note, si nu toate, duce la creatia automata a unei forte de atractie catre restul notelor pe care nu le priveste/aude. Chiar daca observatorul decide sa priveasca doar 2 culori din lumina alba, sau doar 2 note din linistea totala, adevarul a ceea ce exista in afara alegerii sale, actioneaza ca o forta de atractie spre acel adevar. Aceasta forta de atractie serveste spre a ii aminti observatorului de adevarul total, si a il ajuta sa se defocalizeze din creatie, cand considera ca a terminat de “ascultat” / “vazut” / “experimentat”. O parte din noi decide sa priveasca doar ceva anume, si nu totul, iar o alta parte ramane obiectiva si STIE TOT ADEVARUL a tot ceea ce exista. Acea CUNOASTERE naste forta de atractie, iar noi o percepem ca iubire. Este defapt, doar o forta de atractie, care ne trage inapoi spre nimicul absolut, zero total, si deci.. totul. Noi o percepem ca iubire doar aici, in creatie, cand ne intoarcem cu observatia in tot, ea devine din nou nimic. Noi devenim ea.