Joaca cu lumina

Orice creatie este creata intai in mintea creatorului. Ea este statica/moarta/conceptuala/fara viata, pana cand creatorul nu intra in ea si o experimenteaza/infuzeaza cu lumina/viata pentru a o putea experimenta.

Mintea creatorului creaza creatii moarte (fara viata)

Lumina vine si lumineaza creatia respectiva si astfel ea devine experimentabila -> experienta. Fara lumina care sa intre si sa vietuiasca/lumineze creatia nu ar putea exista experimentarea creatiei. Creatia respectiva ar ramane moarta, statica, la stadiu de concept.

Mintea creatorului -> creaza creatii statice/moarte. Similare unor papusi cu care nu exista nimeni sa se joace.

Substanta creatorului (inima sa) -> insasi materia din care e facut intra si lumineaza lucrurile, iar ele astfel incep sa se miste, sa fie vii.

—-

Posibil ca creatorul sa creeze doar lucruri pe care le stie deja.

Intrebare: De unde le stie?

—

Intunericul este creatia. Lumina nu este o creatie! Lumina este viata/inima/substanta creatorului care vine si experimenteaza/lumineaza/da viata creatiei -> pune in miscare creatia.

Intunericul fara lumina este ceva mort, conceptual. Precum un obiect inventat pe care nimeni nu il foloseste. Lumina este ceva ce a existat si exista intotdeauna. Tehnic vorbind intunericul nu exista. Odata ce lumina intra in el, el inceteaza sa mai fie intuneric. Odata ce un lucru este viu/vietuit el inceteaza sa mai fie mort/un concept. Toti “intunecatii” de pe aici sunt defapt grade foarte joase de lumina, sau concepte moarte care ruleaza automat (-> scenariul/creatia creatorului/automatoni/robotoni) pana cand o fiinta reala/luminoasa vine si il experimenteaza. El atunci inceteaza sa mai fie intunecat/mort/static ci incepe sa se nasca, sa fie viu. Inmugurirea.

Astfel creatiile creatorului (ele arata ca un fel de blue print, ceva intunecat, mort, static) prind vaita. Devin reale.

—

Intrebare/Observatie: E posibil sa ne aflam defapt in creatia unui creator intunecat? Si luminosii sa fi fost adusi aici sa umple cu viata creatia? In ce scop?

Doar daca creatorul ar fi copil, s-ar explica. Sau doar daca creatorul ar fi creatia unui ceva mai mare care l-a facut asa intunecat. Creatorul universului acesta este in acelasi timp copil si in acelasi timp semi-mort/intunecat intr-un sens. El nu poate prinde viata pana cand toate partile lui nu au fost infuzate cu viata.

Grozav. Creatorul creatiei in care ne aflam noi este defapt creatia creatorului major/mai mare. Iar rolul nostru este de a-l naste. De a-l aduce la viata -> infuzandu-i toate “partile” cu viata = experimentandu-l in toate dimensiunile sale. E ca si cum creatorul major si-a dorit sa aibe un copil.

Intrebare: De ce?

Astfel a creat copilul ca pe un compagnion pentru el. Ceva de aceeasi natura/statura cu el. Dar copilul nu poate fi real pana cand fiecare celula a sa nu este experimentata/infuzata cu vaita de catre lumina/viata insasi.

Ciudat ca… desi creatorul nou creat, in interiorul caruia ne aflam acum, va avea foarte multe similitudini cu creatorul major, nu va fi decat un biet automaton, intr-un sens. O biata papusa vie. Fiind vie, interesant de observat este ca viul din ea se va tot dezvolta in noi si infinite/neprevazute moduri. Asta pe viitor. Momentan creatia “copil” in care ne aflam acum nu este infuzata suficient, de abia ce se afla in procesul de “facere”/infuzare cu lumina. Creatorul copil (creatia copil a creatorului major) este precum o matrita in care creatorul major a turnat viata. Turnand viata noua creatie va capata forte unice si inedite si forme inedite/neasteptate de expresie.

Viata = potentialul absolut/total/nimicul din care totul se naste/mereu altfel/mereu schimbator/mereu viu/mereu real

Dar in acelasi timp va pastra sablonul original. E ca si cum intr-un desert intreg incepi sa trasezi o gradina. Desenezi patratelul, delimitezi, incadrezi, etc. Si apoi torni apa, doar acolo in patratelul ala. Acolo viata incepe. Si viata se va expanda, se va crea, se va morfologiza in ea insasi, creand propriule eco-sistem, multe creaturi, multe intamplari. Dar! Doar acolo unde torni apa. Adica in acel patratel din desert delimitat de tine. Doar acolo unde tu ai decis (din vointa ta).

In acel patratel viata insasi va fi imprevizibila, vie, argint viu, nedeterminat, proabilitati oricate, orice. Dar doar acolo. Asa ca gradina desi vie si continand pulsatia vie a intregului va fi mereu conditionata de limitele si designul ei originar. Va fi ca o vaza care contine apa (viata/potentialul total). Dar apa are forma vazei. O creatie vie dar definita, limitata, intr-un sens.

—

Totul pare doar matrite in care creatorul toarna viul.

Viul este ceva universal existent. Lumina este substanta vie a tot. Iar creatorii sunt doar jucatori cu aceasta “plastelina”

Plastelina exista in cantitati infinite, peste tot, oriunde, oricat, indefinit. Tesatura intregului. Lumina este viata, viu, potential zero, total, absolut, nimic, orice.

Creatia este ceva anume. Ceva definit. Deci intr-un sens ceva static, mort, conceptual – pana cand nu devine vietuit.

—

Nu exista un unic creator. Exista mai multi. Iar noi acum ne aflam in creatia unui creator, noi acum ajutam la nasterea unui nou creator copil. Dar, in opinia mea, cum am zis acest copil -> desi va contine viata vie, vi va fii cu totul viu, find gandit apriori, fiind chiar si in ce mai mic sens conceput/determinat, nu va egala lumina/viata (ca si imprevizibilitate = potential total).

Creatorii stiu ca nu au cum sa re-creeze lumina/viata. E ca si cum ei traiesc intr-un soi de “poiana”, iar toata materia din jurul lor e aceasta lumina. Ei pot lua cat vor din “materia”/”plastelina” din jurul lor si pot crea orice cu ea. Dar in toate creatiile lor ei nu vor putea egala potentialul zero al luminii -> Materia inerenta a intregii creatii / universului / existentei.

Pentru creatori a lua “plastelina”, a o modela si a o privi cum reactioneaza, cum prinde forme e cel mai captivant lucru. Lumina, pentru ei, e ca o plastelina incredibila care se transforma mereu in noi si noi si imprevizibile forme, pe care nimeni nu le poate ghici. Ca un soi de “plastelina multicolora” care isi schimba “culorile” in functie de cum te joci cu ea. Daca o faci “biluta” are anumite “culori” si expresii, daca o faci “cilindru” are alte culori si alte expresii, si tot asa.

Creatorii nu se pot opri din a crea matrite in care sa “toarne” lumina si a o vedea cum se desfasoara. Creatia in care ne aflam acum e una din aceste matrite. Cand ea va fi vietuita complet va deveni un soi de mini-creator -> noul creator se va naste.

—

Orice creatie este intai intunecata (conceptuala/statica/moarta/matrita) -> iar apoi ea este infuzata cu viata/lumina. Cand lumina incepe sa o patrunda ea incepe sa prinda viata. Cand infuzia s-a terminat  si ea este supra saturata cu viata/lumina si totul este luminat, creatia aceea a luat sfarsit, intr-un sens. Ramane apoi ca un soi de “opera de arta”. O noua forma a luminii.

E posibil asa cum am zis ca lumina sa vina din inima creatorului original. (Sunt mai multi creatori. Ei au un soi de “personalitate” distincta. Nu sunt identici.  Unul poate fi mai “capricios”, altul mai “inventiv”, etc -> asta si in functie de experientele lor avute cu “plastelina”/lumina/viata)

Ei creaza totul cu “mintea” si experimenteaza cu “inima”.

Inedit e ca.. acesti creatori/zei sunt distincti ca si “expresie de sine”. Inventeaza creatii distincte … si asta nu din dorinta de a face ceva diferit de altul, ci pentru ca ei insisi au caracteristici dinstincte unul fata de altul.

—

Idee. Intrebare. Noi aici traim un soi de infuzie incipienta. Primele faze ale infuziei sunt cele mai “dificile” intr-un sens. Noi aici traim dificultatea de a infuza creatia, de a patrunde creatia cu lumina.

E faza de descoperire a creatiei, de intoarcere a ei pe toate partile, ca sa vedem cum si de unde o “apucam”. Cum o putem “patrunde”. La fel cum radacinile unei seminte scaneaza si testeaza solul in toate directiile ca sa vada cum il pot patrunde.

In etapa in care ne aflam noi acum, “trooperii” luminosi (fasciculele de lumina/fasciculele de viata/picaturile de “apa”/etc) injura creatia de care se “lovesc”, si fac procesul de trial-and-error de milioane de ori pana sa-si dea seama cum anume sa infuzeze o parte din creatie -> sa o lumineze, sa ii dea “viata”. Multi resping creatia, multi s-au identificat cu creatia si au uitat de rolul lor (si asta face parte din creatie/design) si multi fac parte din creatie/designul creatiei – adica sunt “intunecati”/”robotoni”/”concepte fixe, statice, fara viata”. La final fiecare “intunecat” va fi adus la lumina/viata. Va fi viu. Pentru asta a fost facut.

—

Nu prea exista “intuneric”, ci doar locuri in care lumina inca nu a patruns. Jucarii care inca nu au fost folosite de nimeni. O data ce o jucarie (parte din creatie, parte “intunecata”) ajunge in mainile cuiva viu care se joaca cu ea, ea inceteaza sa mai fi o idee/jucarie si devine ceva viu sub o forma anume / un lucru viu / ceva viu.

Inainte ca creatorul sa creeze ceva, lumina este peste tot, in el si in jurul lui, si in tot. Aceasta lumina reprezinta sursa uimirii tuturor creatorilor, si insasi o caracteristica a insasi luminii, si astfel creatorii sunt foarte curiosi si jucausi si mereu cu chef sa se joace cu aceasta “substanta”/”plastelina”. Inainte sa creeze ceva lumina este peste tot, potentialul zero exista in orice, totul poate fi orice. Cand creatorul ia decizia si creaza ceva (aici ramane de aflat cum creaza, caci creatia de obicei se bazeaza pe cunoastere. Parerea mea e ca creaza din ceva ce stie deja, din ceva ce a vazut deja, nu e “creatie” pura, cum ne imaginam noi aici. Dar de unde ar fi putut vedea… inca nu stiu.) creatia lui ia o forma anume. Devine ceva. La inceput e ceva mort, static, conceptual, ne-vietuit. Apoi creatorul ia lumina si o toarna in acest ceva. Si de abia la final cand acest ceva a fost cu totul infuzat de lumina, el devine acum ceva nou, o forma nou, definita a luminii. Nu mai este un potential total care e atat de peste tot, poate fi orice si tocmai de asta nu e nimic. Creatorul astfel prin “mintea” si “inima” sa a dat nastere la “ceva” “viu“. Acest viu are si designul original, in sensul ca nu mai este orice, peste tot, nimic … dar in acelasi timp este si viu, necunoscut, cu forme noi si noi – exact ca viul din jur. Asta se numeste creatie. (Nu doar actul conceptual in sine. Ci si munca de infuzare de dupa.)

—

Jocul cu lumina.

There is no end to you or me.

—

Challenge-ul nostru acum este de a “patrunde” aceasta creatie. Si patrunderea … infuzarea asta cu lumina -> fiind ceva viu/necunoscut se intampla mereu altfel.  Nu exista ca gata se face infuzia, se apasa pe buton si gata. E mereu un soi de challenge, de supriza, de necunoscut. Nimeni nu stie cum va reactiona aceasta “plastelina”, aceasta “lumina” la impactul cu o creatie anume. Lumina poate fi “refractata” de “peretii”/”materialul”/”designul” creatiei, poate fi “absorbita”. Creatorii au creat jocuri din ce in ce mai “creative”/”complexe”/”dificile” si asta pentru ca insasi conceptele lor sunt ceva nou, intr-un sens. Nu toate sunt foarte noi. Exista si creatori “copii” care nu fac creatii foarte dificile de patruns cu lumina. Dar un creator “avansat”, foarte in-tune cu viata insasi si adevarul absolut (nu exista alt cuvant) va fi din ce in ce mai imprevizibil in creatiile sale. Mintea sa e ca si cum… ea insasi, prinde viata.

Nimeni nu stie exact combinatia “castigatoare” care va deschide “seiful” sau care va completa “cubul rubic” -> nimeni nu stie dinainte cum “lumina”/”viata” va infuza de data asta creatia. Nici “lumina” nu cunoaste asta. Nici creatorul nu cunoaste asta. E o experienta de noutate/descoperire care nu putea fi posibila in alt mod. E ca si cum, in exemplul cu gradina, ai pus si pietre mari si nisip marunt in anumite portiuni din gradina, inainte sa uzi cu apa. Nimeni nu poate cunoaste cum va face “natura” sa acaparaze acele locuri mai dificile cu pietre imense, pietris, etc. Asta e uimirea de a privi viata luminand creatia. Multi creatori invata multe din creatiile lor.

—

Suferinta este intalnirea “luminii” cu mediul “refractant” -> pe care nu a reusit inca sa-l patrunda -> sa-l cunoasca -> sa-l vietuiasca -> sa-i dea viata.

—

E o “iubire” ce leaga toata acea zona a creatorilor. Toata “poiana” in care ei vietuiesc, creaza si experimenteaza. Ei traiesc in aceasta “dragoste” si totul se desfasoara doar in ea (ca si aerul aici) -> desi este ceva ce aici nu poate avea nici un corespondent. Aceasta dragoste e mult prea diferita pentru mintea umana deoarece nu este un concept ci ceva total diferit: viata insasi.