Simtirea sentimentelor, lumea metaforica – partea 2
Simtirea sentimentelor este una din cele mai puternici “tool-uri” pe care un om real le are la-ndemana pentru reamintirea sinelui, dizolvarea iluziei si intoarcerea “acasa”.
Acest subiect este de o anvergura putin cam ampla pentru a putea fi exprimat in cuvinte. Orice fiinta reala face fara sa vrea sau sa cunoasca, uneori, acest proces – doar ca nu stie asta. Acest proces este ceva ce nu a fost inca definit in “matrice” si astfel fiinta nu are downloadat pe hard ca acest lucru se intampla, adica nu il stie cu capul, la nivel de concept. Dar il stie si il foloseste cum am spus uneori, instinctiv, deoarece orice fiinta reala are acest mod de operare, e ceva normal, nativ. Doar ca aici nu s-a spus mai nimic depsre asta, tocmai ca fiintele – traind in lumea conceptuala, de cuvintele, in care un lucru daca nu este definit, nu “exista”, in ghilimele – sa aiba cat mai putine sanse sa il mai foloseasca.
Totul pleaca de la analogia cu lumina. Si voi folosi metafore deoarece astfel sufletul are sansa sa inteleaga adevarul, nu conceptul sau informatia la ceea ce spun.
Fiintele reale au in ele un soi de far cu lumina. Toate au acest lucru. Aceasta “lumina”, mai denumita de mine si “atentie” (sau awareness in engleza) – una si acelasi lucru – este ca un soi de bec ce lumineaza obiectele dintr-o camera si astfel ele devin vizibile. Daca stingem becul, lucrurile nu se mai vad, desi ele sunt in continuare acolo. Cam asa stau lucrurile cu realitatea si perceptia noastra aici, in lumea din oglinda (matrix/vis/iluzie/labirint/etc)
Orice lucru dureros nu poate sa existe decat in “intunericul” din noi. Doar acolo unde noi insine nu mai aducem farul atentiei pentru a lumina acea portiune. Odata luminat un lucru el, intr-un fel, se dizolva. (am explicat in ultimul paragraf cum) Nu stiu de ce este asa. Lumina asta, odata ce lumineaza ceva, acel ceva inceteaza sa mai joace in teatrul/scenariu/filmul vietii. E ca si cum, cu farul atentiei noastre noi dizolvam caracterele, rolurile si iluziile din jur.
Dar acum vine intrebarea: Cat de mult folosim acest far? Cat de atenti suntem pe parcursul unei zile? Suntem noi oare atat de constienti si atenti de noi insine si de ceea ce experimentam incat ne credem? Pe “monitor” se deruleaza acest film. Iar noi auzim oamenii vorbind pe strada, vedem masinile trecand, ninsoarea care cade… etc… dar cat de constienti suntem de ceea ce auzim, vedem, mirosim… si mai ales simtim??? Multe din ceea ce experimentam se inregistreaza in noi in mod automat. Chiar daca noi avem impresia ca suntem atenti si constienti de ceea ce ni se intampla, in realitate lucrurile stau destul de departe de a fi asa. Si se poate observa asta numai evaluand memoria slaba pe care o avem cu privinta la evenimentele recente. Daca opresc pe cineva pe strada si il intreb pe langa cate persoane imbracate a trecut pana acum, pun pariu ca nu va stii … si nu numai asta dar nici macar nu va avea o amintire prea clara despre cum a ajuns el insusi in acel punct pe strada -> mintea ii va recompune din cunoasterea trecuta strada pe care a mers, locul in care se afla, etc… ca o umplere/mapare a informatiei, dar el insusi va fi foarte vag constient de intreaga sa experienta de a fi mers pe acea strada si de a fi ajuns in acel punct.
Oamenii traiesc 99% intr-un soi de transa/somn – foarte putin constienti de propria sa experienta, desi teoretic ei vad, miros, aud, etc.
Bun. Primul pas, desigur, este inceperea exersarii starii de prezenta/focus/atentie in experienta zilnica uzuala: stam atenti, prezenti, in starea de observatie directa cand: mergem pe strada, spalam vasele, gatim, cand facem diverse treburi, chiar si cand vorbim cu cineva (aici este mai putin usor deoarece vocea oamenilor deschide automat softul social de transa/adormire, si porneste automat caseta cu covorbiri sociale -> banda rulanta sociala. trebuie exersat mai mult si veti putea sta prezenti si cand cineva va vorbeste, si apoi si cand voi insiva vorbiti. Cand porneste caseta de convorbire pe modul automat, tu incepi vorbesti, socializezi, razi, plangi, etc… si dupa ce pleaca persoana iti recapeti din nou constiinta de sine. )
Primul pas este sa aducem farul atentiei in “viata” fizica. Apoi si concomitent farul atentiei se aduce in viata reala si anume in senzatiile interioare.
Noi ne aflam aici ca intr-un soi de somn, sau vis. Tot ce e real e afisat invers. Totul este inversat. Ceea ce noi numim aici viata “fizica” este in realitate mai mult o metafora, iar viata ce pare invizibila, ascunsa si de nebagat in seama, adica senzatiile si impresiile interioare sunt defapt viata reala, intr-un mod greu de explicat in cuvinte. Dar trebuie inteles ca atare, pentru moment.
Viata reala, cea care conteaza si exista, mult dupa ce “filmul” fizic se va sfarsii e cea care aici o consideram asa ceva excentric, filozofic, mistic sau religios si anume senzatiile, impresiile, emotiile si mai toate experientele interioare. Noi nu ne mai dam seama ca fara impresiile interioare nimic nu ar putea exista. Daca cand ne-am uita la un copac, sau cand auzi vocea unui om, sau cand am privi o floare nu ar exista nicio impresie in interiorul nostru noi nu am putea intelege si face rost de nimic din acea experienta. Ar fi similar cu a privi niste litere chinezesti. Te uiti la ele si atat. Nu ai nicio senzatie interioara, niciun gand, nicio impresie, oricat le-ai privi. Poti cel mult sa incepi sa vezi “casute” sau alte forme si litere cunoscute, dar cam atat. Nu e cel mai bun exemplu, dar cred ca se intelege.
Senzatiile noastre “interne” la privirea “filmului” ce se desfasoara in fata ochilor nostri, adica “viata” fizica – cum ar veni – acest senzatii sunt defapt indicatorul catre ceea ce suntem noi cu adevarat si ceea ce este realitatea cu adevarat.
Realitatea reala, in realitate, este o forma fizica a acelor senzatii. Iar aici ele nu mai sunt fizice, ci le traim maimult sub forma pura, ca si esenta lor pura – dezbracate de orice, fara niciun alt invelis – emanate si stimulate de “intamplarile” din lumea “fizica” pe care o “privim” / observam. Viata reala (mare atentie!) este exact cea pe care aici o consideram aproape non-existenta: senzatiile noastre interioare! Iar ceea ce aici este fizic in realitate este considerat metaforic, simbolic. Este fix invers! Senzatiile noastre interioare (si atentie, am zis din start ca cuvintele sunt slabe pentru a exprima acest subiect) sunt primele forme ale realitatii reale. De aici se da startul la tot ceea ce o fiinta reala are de intreprins. Lumea fizica e doar o metafora -> asa cum in vis lucrurile care se intampla sunt intr-un soi metaforice fata de propriile noastre sentimente, ganduri, emotii si intamplari din starea de veghe.
Cand am spus senzatii interioare am cuprins toate aceste lucruri: sentimente, ganduri, emotii, senzatii, dispozitii, preferinte, forme de vointa, simpatii, antipatii, etc -> toate astea sunt defapt parte dintr-u soi de acelasi tip de substanta, greu de pus in cuvinte, pe care o voi numi simplu: senzatie interioara.
Aceste lucruri sunt intr-un fel fizice in realitatea reala. “Acolo” orice gand/emotie/etc se concretizeaza intr-un soi de forma/fenomen fizic instant. Fiintele nu se pot ascunde, ca aici. Daca ai un gand/emotie ea prinde un soi de forma fizica(tu insuti iei o forma fizica potrivit acelui gand/emotie – mai bine zis) si toti pot vedea acel lucru. Defapt acolo nici nu se pune problema sa nu se vada, fiintele mizeaza si se folosesc de ceea ce aici numic senzatii si impresii interne. Dar aici e invers. Lucrurile adevarate nu mai sunt vazute, nici de altii, dar nici macar de fiinta care le vietuieste/poarta. O fiinta anume are de extrem de multe ori senzatii si emotii de care ea nu este constienta. Ea devine constienta doar cand aceste senzatii devin extreme: placere extrema sau durere extrema. Dar cand aceste aceste senzatii sunt in stadiul lor normal, fiinta nu este obisnuita sa le dea atentie, sa le vietuiasca. Doar cand aceste senzatii, tot ignorate si ingnorate fiind, cresc si cresc pana cand lumea fizica le metaforizeaza sub forma de evenimente si intamplari fizice. Doar atunci, in ultimul stadiu, fiinta decide (si asta fff rar, si cu ajutorul la “psihologi”, doctori, preoti, etc) sa ia aminte de ele si sa le ofere in sfarsit atentie. Sa le simta, cum ar veni. In realitate nu este deloc asa. Orice lucru pe care o fiinta il simte ia forma “fizica” instant si fiinta il observa, ii acorda atentie si isi trage un soi de seva din acea experienta. (trebuie explicat separat, dar fiintele isi trag un soi de seva/intelegere/bonus din fiecare experienta patrunsa de ei prin forta lor)
Ca sa ma intorc la subiectul initial. Simtirea sentimentelor.
Atunci cand avem ORICE senzatie interna, si mai ales ORICE emotie interna fff puternica (pozitiva sau negativa) este VITAL sa ne oprim si sa o SIMTIM!(asta se traduce si este egal cu a o trai, cu a o lasa sa te patrunda, sa treaca prin tine, a aduce lumina asupra ei, a face munca care este de facut)
Este vital pentru orice fiinta cu suflet sa inceapa sa isi simta toate senzatiile interne, emotiile si sentimentele, si sa le dea voie sa fie, sa treaca prin ea, sa le observe asa cum sunt, simtindu-le cu totul. Orice emotie odata simtita (=luminata) nu se va mai metaforiza in planul fizic! Ele iau forma fizica, in realitatea asta din vis, doar ca o ultima strigare ca fiintele sa aibe sansa sa le vada/constientizeze. Dar fiinta nu e obligata sa astepte pana in ultima clipa cand, de obicei, bolovanul e prea mare, sau galusca prea fierbine :))) ci poate sa faca munca chiar de la primele aparitii cum e firesc si normal.
Asta e primul pas pe care fiintele cu suflet il au de facut. Asa cum am zis, ele de multe ori fac asta instinctiv, stiu deja sa faca asta, n-au nevoie sa vina cineva sa le invete – textul asta e doar o confirmare pentru cei ce au inteles, dar nu erau siguri, sau pentru cei ce “rezoneaza”, deci cunosc deja aceste lucruri, dar nu puteau sa inteleaga exact cum. Cheia e in simtirea emotiilor negative (si pozitive, ambele sunt defapt acelasi tip de emotie/forta/entitate), in simtirea suferintei insasi -> spre deosebire de respingerea ei, de cautarea de metode de inlaturare a suferintei, etc. Frica trebuie simtita, durerea trebuie simtita, bucuria trebuie simtita, etc.
—
Acest proces/experienta e destinat fiecarei fiinte in parte. E datoria si mai ales respectul pentru puterea fiecarei fiinte ca castigul ei sa fie al ei. Asa ca aceasta munca o faceti pe cont propriu, si intelesul si ce se intampla dupa .. simtiti si experimentati tot pe cont propriu. Si veti multumi la final ca ati fost lasati sa faceti astfel. Este important sa se ofere indicatoarele necesare, dar fiinta trebuie sa aibe posibilitatea de experimentare curata.
—
Asa ca: Unul din cele mai importante tool-uri: SIMTIREA SENTIMENTELOR.
Odata ce un lucru este adus la lumina (= pus farul atentiei asupra sa, simtit, trait, constientizat), el se descarca din generatorul metaforic de intamplari -> adica lumea fizica. Scopul intotdeauna a fost ceea ce aici se poate numit in cuvinte: simtirea sentimentelor. (aducerea luminii in senzatiile interne)
—