Ce vis nesfarsit, ce noapte ciudata.

Cand luna se-aprinde, lumina se stinge. In camera vantul adie usor. In inima arde, lumina departe, in noapte am prins un fagas pe un zbor. Cu clopoti d-argint, lumina am prins, si stransa-ntrun pumn, clincaitul l-am stins. Pe brazi nopturalnici, lumina adie, in casa-i scanteie prinsa la brat, bratele clopotului sa vina, sa-nvie, o dara de vis uitata-n pustie. Doar luna asa vie, asa moarta de timp, pe noi ne imbie, ne goleste fugind, ramane in urma un vis adormit, ne trezim dimineata in visul din vis.

Ne trezim dimineata, un pic obositi. Visul cel mare ne-apare-adormit. Visam ca muncim, ca vorbim, ca traim, in timp ce visul ne sopteste putin. “Fiule drag, departe plecat, la mine te-ntoarce cand rau-o secat, sunt aici indeaproape, aproape de tine, sunt tatal tau drag, aminteste-ti de mine.” Prin soapte departe, vantul adie, si viata se scurge, pe-o scena hazlie. Departe din vis ajunge un ton, tresarim, privim in dreapta, dar e doar un om. O strada o trecem, pe-a doua, pe-a treia, si raul ne seaca picioarele-n loc. Curand privim viata, ce minune scapata, ce joc aurit, dar e doar un joc.

Cand zapada s-asterne, si rau-i secat, la vis ne intoarcem, cu capul plecat. Privim indemulturi, poieni nesfarsite, dorinte si vise, si rani infinite./neimplinite Si-n ciuda a tot, zambim peste ele, si zicem eh lasa, mai marile mele. Si zambete dragi, si nopti nedormite, si sanul iubitei, si zile-amagite, s-au dus intr-o clipa, o clipa ce e, acum sunt departe, privesc inspre ele.

De aici vad totul.

Lumina si noaptea se joaca-mpreuna, pe cer doua stele isi zic noapte buna. In glasuri infinite lumina adie, gol si nimic, lumina ma-nvie.

–

Acum sunt aici, o dragul meu tata, ce vis nesfarsit, ce noapte ciudata. O clipa aici, o clipa dincolo, misterul si visu-mpreuna amandoua. Din doi frati gemeni, lumina se face, o clipa aici, o clipa dincoace. Din marea inima, a visului tot, timpul se naste si timpul e mort.