Într-o zi

Într-o zi, la moartea mea, toată lumea se va aduna să-mi spună că jocul a luat sfârșit. Și vor fi acolo toți cei pe care i-am văzut vreodată, toți cei cunoscuți sau mai puțin cunoscuți. Și mă vor privi deodată toți și va crăpa în mine inima de atâta amintire. Îi voi știi pe toți, așa cum n-am știut pe nimeni niciodată. Le voi citii privirile ca pe interiorul palmei mele. Și va fi nostim, va fi extrem de nostim, și deodata voi râde și voi zâmbi așa de tare și asa de mut, că totul va pieri în jur.

Ei vor fi acolo ca într-o mare familie ciudată, ruptă parcă din aceeași placentă, și nu voi știi ce naiba caută cu toții, de abia atunci având impresia ca ii văd pentru prima oară, ca și cum ar fi fost acolo de o veșnicie. Și sunt, și mă privesc.

Și voi știi iar cine sunt și ce trebuie să fac.

Dar acum vreau să mă mai joc puțin, vreau să mai dorm puțin, am nevoie de odihnă. Mulțumesc.

DN 2014

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Back to Top