Poezie: Legamantul (2016)

Târziu, demult, într-o noapte pustie
Un vechi legământ, rechemat din pământ.

—

Cu roba de vânt noaptea adie
Cu miresme de fum înghețate-n hârtie.
Mi le-aduc mai aproape,
desfac amintiri.
Și roba de vânt începe s-adie.
Curând legământul se desface în foc.
Ma uit la mine singur și lipsit de noroc.
Dar valuri adie și ard nesfârșite,
Și păsări de foc, în trecut adormite,
Apar val vârtej, țâșnesc din pământ,
Spirale rotesc, se-agită în vânt
Strigând din tot glasul cel mai vechi legământ.

Atunci mă trezesc, mi-aduc aminte de tot.
Cu ochii-n lumină mă văd plin de noroc.
Cine-am fost, cine sunt. Dispar ca un fum.
Doar un cântec de foc, nesfârșit, mai rămân.

—

2016