Revelatii la minut

Azi, acum .. in timp ce mancam o ciorba de fasole … mi-am dat seama ca traim o dubla iluzie. Crezand ca totul este o iluzie, simturile ne sunt adormite, traim in somn … si efectiv ajungem sa traim o iluzie. Iluzia cea mare releva faptul ca defapt suntem chiar aici. Suntem prezenti, experimentam cu adevarat ceea ce e, independent daca aceasta creatie este o fabricatie. Noi experiementam in mod real ceea ce ni se intampla. In sensul ca .. suntem atenti la aceasta fabricatie. Asta este cheia ! Atentia noastra chiar e reala ! Noi insine, suntem reali ! Deoarece noi suntem doar atat: atentia noastra !

Apoi o alta capcana este data de faptul ca suntem prinsi in emotii si credinte, si ceea ce am invatat/stim. Si nu mai actionam liber in fiecare moment, din vointa proprie si curiozitate, ci actionam din patternuri de actiune. Deci o a doua iluzie este adormirea pe care ne-o permitem. Este atat de subtila, ca un val ce acopera straturile realitatii, si ne prinde veghea ca in panze de paianjeni. Ochii si simtul ne adoarme. 

Esti adormit si traiesti in iluzie … doar atunci cand actionezi din emotie, din atasament, din frica (astea sunt doar niste exemple). De ce? Deoarece aceste lucruri sunt patternuri, si creaza actiuni in patternuri, nu actiuni noi. Ele sunt ca scenariile unui film. Iar noi suntem ca observatorul. Atunci cand o emotie are loc, e ca si cum am privi o scena emotionanta dintr-un film sau joc, si am avea la dispozitie 10 scenarii de actiune .. de ales mai departe, si … absorbiti complet in povestea de fata, alegem o actiune pe care o “simtim” cea mai potrivita pentru “emotia” pe care o avem. In schimb … realitatea este ca ele sunt doar o fabricatie, iar actiunile ce le putem lua, sunt si ele la fel de fabricate si decise. Realitatea este insa .. ca noi chiar existam si luam decizii si ne oferim timp si atentia acestui film. Emotiile ne domina prin faptul ca le oferim atentia noastra, le oferim viata. Iti dai tu viata ta, pentru ca ele sa traiasca. 

Cand dam curs povestii a ceea ce suntem, credem in personajul nostru si traim in iluzia propriei povesti si ne oferim atentia propriului scenariu. Uitand .. uitand, uitand … ca scenariul e scenariu, si noi suntem noi. Si personajul … doar un biet personaj. Si timpul trece.

Alternativa? Observarea realitatii la rece.

—

ian2018