Simtul realitatii reale / perceperea adevarului

Atata timp cat inca mai traim conform cu ceea ce am invatat, traim viata prin propriile noastre convingeri – iar lucrurile au o interpretare subiectiva. Un lucru nu este ce este el, ci este propria noastra parere despre el. Parere formata in urma convingerilor, experientelor si cunostiintelor acumulate “pe hard”.

Exista insa si un alt tip de realitate, careia ii putem spune “mai reala”. In sensul ca e univoca, statornica, intotdeauna la fel. Asa cum este sangele care ne curge prin vene, vantul, apa, respiratia. Aceste lucruri exista independent de parerea pe care o avem despre ele.

In schimb sunt alte lucruri care nu exista, decat ca o parere. Cum ar fi gandurile, emotiile, convingerile, samd. Si chiar daca exista doar ca o parere aceste lucruri ne influenteaza viata in 99% din timp. Legandu-ne atentia de ele, ajungem sa uitam ca exista o alta realitate, mai reala, mai adevarata, mai univoca. Ceea ce omul nu cunoaste este ca e posibil sa ai impresii reale despre un anumit lucru, eveniment, persoana, asa cum e posibil sa ai ganduri si emotii despre el.

De exemplu, atunci cand un om priveste un alt eveniment care are loc in fata sa, sa zicem de exemplu ca il vede pe un altul ca se cearta, izbucnind in plans. Observatorul va trage concluzii despre ceea ce “crede” sau “simte” emotional ca are loc cu persoana observata, conform cu propriile ei convingeri si experiente trecute, adica va judeca ceea ce se intampla cu acea persoana din prisma unor tipare stocate in mental/emotional. O a doua varianta, ar fi ca observatorul sa observe cu adevarat ceea ce se intampla in fata sa, percepand toata dimensiunea reala a situatiei instinctiv, fara cunostiinta sau tipare mentale. Pur si simplu ca o senzatie de adevar, ca o observatie indeaproape a adevarului, asemanatoare cu a pune o intrebare celeilalte persoane pentru a intelege ceea ce s-a intamplat, in loc de a presupune.

A intreba ceea ce se intampla, inainte de a presupune ca “stim”, denota ca suntem prezenti, suntem constienti de ceea ce se intampla in environmentul prezent, si ca nu gandim din patternuri ci incercam sa observam in real ceea ce are loc. Acesta este un stadiu de mijloc, atunci cand incepi sa te indrepti spre a fi prezent. Nu te mai tii atasat de ceea ce crezi tu ca stii ca se intampla, ci fiecare clipa o petreci curios, alert, prezent, descoperind-o.

A treia etapa, la fel de reala si posibila, doar ascunsa prin faptul ca nu ne-a fost spusa/ nu o avem ca si informatie pe “hard”, este ca lumea poate fi perceputa in adevarul ei fara ganduri si emotii, fara judecati, si fara convingeri trecute. Doar observand o scena, detasat de tot ceea ce crezi, vei incepe sa “simti” adevarul despre ceea ce se intampla. Iar acest “simt” e diferit de simtul emotional, sau sentimental. E o percepere directa, e o cunostiinta directa, asemanatoare inspiratiei, intuitiei. La inceput ti se va parea nebunesc, vei crede sigur ca e o imaginatie, vei crede sigur ca nu e asa, sau nu vei avea incredere sa ii dai importanta (importanta fara atasare) la ceea ce ai simtit.

Acest simt al realitatii este cel mai aproape de ceea ce oamenii numesc intuitie. Intuitia nu este decat o clipa de percepere a realitatii reale.

Ca sa ne putem train-ui acest simt, trebuie sa facem cea mai grea munca pe care un om o poate face vietuind: renuntarea la propriile convingeri, emotii, ganduri, judecati, experiente acumulate. Trairea clipei de acum in propria goliciune. Aceasta munca mai este numita si “moarte” in textele alchimice, deoarece este la fel de infricosatoare exact ca si cum ar trebui sa iti accepti propria moarte, sa te arunci in hau. Atat curaj iti trebuie sa renunti la tot ceea ce crezi ca stii despre tine, si despre lume.

Eu in stadiul acesta ma aflu. Momentan gandurile si emotiile inca reusesc sa ma prinda. Momentan am senzatii mentale si emotionale care parca imi spun ca daca sunt nebuna, “ia uite.. lumea e asa frumoasa, stiu deja sa traiesc in ea asa cum sunt, cu ganduri, cu emotii, la ce-mi trebuie mie sa incerc altceva? Daca nu fac decat sa dau cu piciorul la o viata de care altfel, m-as putea bucura?” Astea sunt senzatiile care inca se afla agatate in mine. Si e important cata atentie sau crezare le dau. In unele zile gandurile ma acapareaza complet. In altele emotiile. Dar in clipele in care renunt, respir, observ ca sunt, ca traiesc, respir si vad clipa… observand din nou ca nu imi trebuie nimic altceva decat pe mine, imi revin, imi aduc aminte, si pot sa ma detasez, respir .. observ doar.

Cand observi doar .. atunci incepi sa vezi viata cu adevarat. pentru ca nu o mai vezi prin prisma credintelor tale, si astfel .. incepi sa o vezi cu adevarat. Incepi sa simti oamenii din jurul tau, care ce intentii are, care de ce a spus sau a facut un anume lucru. La fel de bine incepi sa te vezi si sa te simti pe tine. Incepi sa iti vezi gandurile si emotiile si le vezi clar cum ele nu-ti apartin, cum sunt “altceva” decat tine, si le poti analiza, observa, te poti detasa de ele .. chiar atunci cand ele te acapareaza cel mai rau. Incepi sa te simti pe tine, sa te gusti, sa iti simti firea, esenta, incepi sa stii, incepi sa nu te mai temi.

Incepi sa intelegi procesele lucrurilor din jur, ale naturii, incepi sa intelegi instinctiv si direct conexiuni intre lucrurile inconjuratoare pe care inainte nu le puteai banui.

Cam asta e… un pic din a fi in prezent.

Calea-i lunga inainte, si drumul nebatatorit. Iata-ma singur in bataia vantului. Cel putin stiu incotro ma indrept.

feb 2018