Teatru si lupta

Ceilalti sunt doar decoruri in lupta noastra clipica cu sine.

Nu realizam asta, ci ca asta sa poata fi realizat trebuie sa nu mai credem in iluzia de a fi propriul personaj. Trebuie rupta vraja. Si cine isi doreste sa rupa cu adevarat aceasta vraja? Sa nu mai fie personajul care e? Cine detine un saculet plin cu atata curaj pentru a vedea viata cu adevarat? In toata salbaticia si misterul ei aparent? Cine are curajul sa priveasca pantera in ochi si sa se lase devorat ? Si mai ales de ce? Cand in aceasta lume ai invatat sa traiesti, cand “stii” deja cine esti, cand “stii” deja tot ce iti trebuie ca sa mai duci o zi la bun sfarsit. Ce conteaza realitatea, adevarul .. cand iluzia a ajuns sa te satisfaca suficient incat sa te mai amani o zi. Ce conteaza.

Azi noapte am visat doi serpi care existau in fiecare persoana incarnata. Unul era auriu si unul pestrit. Frumosi amandoi. Izvorand din unul si acelasi, erau legati coada in coada, erau ca un singur sarpe cu doua terminatii, cu doua capete, diametral opuse, formand impreuna un cerc. Ei se luptau zilnic pentru suprematie, se muscau, se pacaleau, se ascundeau, sau se aratau .. in functie de ce nevoi aveau. Si am stiut imediat ca asta este lupta noastra zilnica cu sine. In fiecare clipa, o parte din noi monteaza ceea ce alta urmeaza sa demonteze. Una construieste ceva, pentru ca cealalta sa aibe ce sa farame. Una se simte neputiincioasa, pentru ca cealalta sa demonstreze mai tarziu puterea.  Una isi demonstreaza puterea, pentru ca cealalta sa aibe cum sa se simta slaba. Si tot asa.

Ne purtam zilnic aceasta lupta/teatru si asta e singurul mod de vieturie pe care am ajuns sa-l stim. Restul … e doar un decor.

Realitatea reala, adevarul despre cei din jurul nostru si despre ce se intampla in jurul nostru cu adevarat, ramane ascuns … nu pentru ca ar fi ascuns, ci pentru ca nu suntem atenti la el. Atentia noastra este investita in lupta din fiecare clipa (inconstienta!).

Repaos.

__
DN2018
__