Teatrul lumii

Un teatru vechi de când e lumea
În fața noastră se petrece.
Unul într-altul se ascunde
O față-i caldă, alta rece-i.

O mână mângaie, alta lovește –
Mii de pași înaintează.
Trupuri multe-n cerc roiesc,
Unul pe-altul îl urmează.

Ochii mici, neștiutori
Privesc lumea și-o sărută.
Darăși gândul rece’n crâng
Strigă într-o limbă mută.

Teatrul însuși, fără rost,
Pentru multe viețuitoare,
Își imprimă al lui cost
Lăsând multe inimi goale.

Vorba-i una, gându-i altul –
Ce saruți și ce iubești
Pot fi foarte diferite
Îndoite de povesti.

Unu-i singur
Omul ce,
Din întreaga scenă poate,
Să-și desprinda haina sa
Roasă până și pe coate.

Să rămână gol și singur,
Și prăpastia adâncă
Să-l îmbie tot a zbor.
Calea-i scurtă, calea-i lungă.

—

DN 2019