Vorbire / Comunicare / Lumea din oglinda / Jurnal / 25.07.2016
Emotiile noastre sunt forte universale. Fiecare cuvant, fiecare gest, intruchipeaza un rol, o emotie. Ca intr-o sceneta perfecta, ce merge pe mod automat. De ceva vreme am ajuns sa ma simt straina fata de cuvintele mele. Si in acelasi timp sa ma privesc cu stupoare in timp ce vorbesc. Energia si forta vorbirii imi capteaza in prezent atentia. Cum se nasc cuvintele? Ce este acest rau turbulent dinauntrul nostru, nascator de glasuri?
Spuneam mai demult ca vorbim pe cale emotionala. Dar am definit putin diferit termenul. Vorbim pe cale senzitiva – adica data de senzatie. E o senzatie care ne da impulsul vorbirii. E un raport pe care ni-l luam, ori fata de noi insine, ori fata de ceilalti. Si acest raport, aceasta valoare, acest cumul de credinte, anticipari, imagini de sine, statement-uri, practic intreaga simtire personala se exprima prin cuvinte in functie de un raport comunicator – receptor.
Vorbim lucruri diferite cu diverse persoane, si asta nu este numai pentru ca asa se intampla. Fiecare persoana, creaza un alt raport cu Eu-l fiintei noastre, iar acest raport ne face sa discutam lucruri diferite. As putea afirma aproape cu certitudine ca nu exista 2 raporturi identice, 2 moduri de comunicare identice.
Vorbirea tine foarte mult de Eu. Eul il vad ca intreaga constructie personala de moment – cuprinzand stari, emotii, sentimente, certitudini, frici, vise, simtiri de sine, exprimari de sine, viziuni ale sinelui asupra sinelui, asupra vietii, cunostiinte amintite (cunostiintele sunt doar amintite), adica modelul individual de simtire al lumii si al sinelui.
Acest model ce curpinde viziunea mea asupra mea si a vietii, simtirea mea asupra mea si metodele de interactiune cu mine si exteriorul, impreuna cu planuri, dorinte, vise, frici si convingeri reprezinta Eul.
Toate acestea se exprima pe sine prin cuvinte, sunete si tonalitati. Cuvintele nu sunt decat o decodare mentala a unei exprimari de sine. O interpretare mentala asupra expresiei unei persoane intr-un moment dat. Cuvintele reprezinta o conventie asupra sunetelor. Mintea noastra recunoaste ansambluri de sunete si inputuri de vorbire (acestea sunt f subtile de genul tonurilor, gesturilor, chiar si emotiilor transmise in timpul vorbirii) si le decodeaza in ceva conform conceptelor pre-invatate.
In societatea actuala suntem invatati ca auzim doar cu mintea. Dar defapt noi auzim cu totul, chiar si cu sufletul si emotiile noastre. Pentru ca vorbirea este o exprimare de sine .. exprimarea celuilalt de sine ne invadeaza fiinta, chiar daca noi ascultam doar pe canalul “Mental” aprins. La fel ca undele radio. Ele sunt peste tot, dar noi ascultam pe ce canal dorim. La fel se intampla si in vorbire. In vorbire cei doi participanti sunt peste tot unul in altul, dar ei asculta pe ce canal doresc. De cele mai multe ori, in prezent, se asculta pe canalul Minte / Auz / Emotie. Acesta este o conventie, un proces, in matematica se numeste down-sampling. Si vine cam asa: dintr-un anumit proces, sa zicem .. o turma de oi, vom alege un singur element care va reprezenta tot ceea ce are legatura cu acest proces, aceasta turma, si ne vom referi doar la acela, ignorand turma. De exemplu, o turma de oi poate fi rezumata la conceptul de oaie. De acum vom vorbi doar despre o oaie pentru tot ce tine de oi si toata viata lor. Cam asa se intampla si cu mintea. Mintea este un proces de selectie a informatiei, si de organizare incat lucrurile sa se desfasoare cu viteza, eliminand surplusul ne-necesar. Tot asa cum pentru noi este important sa stim daca burgerul e de oaie sau de vaca, si nu ne intereseaza restul informatiei care vine cu aceasta (cum au trait vacile, ce au mancat, unde au fost crescute, cate au fost in turma, ce culori aveau, in ce zona au pascut,etc,etc). Pentru toate astea noi alegem atat: vreau de oaie! Asta inseamna down-samppling in matematica, si astfel percepem noi viata cu mintea. Mintea opereaza cu concepte care inglobeaza o suma enorma de experiente in spatele lor, dar le reduce doar la un singur concept. Pentru viteza. Asta-i singurul scop. Deci noi traim in mod cantitativ. Ceea ce avem de facut pe pamant – in prezent – nu se refera la interactiunea materiei, la explorarea reala a lumii, ci la un fel de supercharge emotional si mental repetitiv.
E ca si cum suntem niste copii la scoala. Si ca sa nu ne incarce cu enormitatea de informatii disponibile cineva are grija sa fim atenti doar la cate putin deodata. Astfel traim noi pe pamant acum. Foarte atenti doar la putin deodata. Si focusul principal acum se da pe exprimarea sinelui si interactiunea cu celelalte fiinte. E atat de enorma chestia asta incat am inventat vorbirea, cuvintele, scrisul, ca sa o putem lua pe bucatele. Si asta facem acum. Ne exploram pe sine si pe noi, prin intermediul mintii.
Eu cred ca noi totusi, avem capacitatea sa percepem toata informatia in acelasi timp. Si o si percepem clar. Doar ca nu suntem constienti de ea. Si ma tot intreb .. la ce serveste acest mecanism? De ce a fost facut creierul si mintea, incat noi sa putem percepe doar secvente minuscule din ceea ce se intampla?? Ce avem de facut defapt? Care e scopul nostru? Daca clar nu e acela de a interactiona in mod real cu realitatea inconjuratoare.
Daca traim prin gandire, in concepte .. eliminam multa informatie folositoare si reala, deci traim intr-un fel de surogat simplificat al lumii. O lume in lumea reala – in care parca tb sa fim atenti doar la anumite lucruri. Dar de ce?
—
DN 2016