Cunoasterea de la Sine, despre suflet/spirit, despre lumea din oglinda

Omul trebuie sa isi redobandeasca cunoasterea directa, “de la Sine”, a lucrurilor – pentru a putea “evolua” la urmatorul nivel de “spiritualitate”. Am spus asta in termeni cunoscuti pentru a putea fi inteles. Dar in fapt, nu este nicio evolutie, este mai degraba o “involutie”, o re-intoarcere la ceva firesc si natural, care apartine oricarei fiinte.

In lumea din oglinda, aratam ca niste cepe colosale, invelite in straturi si straturi de acceptiuni, credinte, imagini de sine, preferinte, temeri, constructii de personalitate, etc. Si traim si experimentam lumea prin aceste straturi. In schimb, aceste straturi trebuie complet inlaturate, pentru a putea exista o interactiune “reala” cu lumea si o experienta vie, care sa “energizeze” spiritul si sa-l tina in miscare – asa cum ii place lui cel mai mult. Asta noua ne ofera ceea ce noi am definit in matrice  “evolutie spirituala”.

In lumea din oglinda spiritul traieste foarte static, deoarece libertatea lui de miscare intr-o “fiinta” este destul de mica, datorita tuturor acestor constructii de personaltate, acumulate de la nastere, convingeri, temeri, dorinte, credinte, etc. Spiritul isi manifesta in continuare creativitatea gasind noi si noi cai de a se “exprima” chiar si in conditiile acestea. Dar pentru aproape fiecare noua cale pe care el o gaseste, noi gasim un motiv sa o inchidem, sa nu o exprimam. Motive legate, bineinteles, de societate si de reguli, credinte, etc. El, in schimb, fiind viu ca un fluid, gaseste mereu iar iar, neobosit, o noua cale.

Spiritul e natura vie, e exprimare vie – asta inseamna ca nu are o anume metoda prin care se exprima, asta inseamna ca nu este intr-un anume fel, ci ca substanta sa – care este unica fiecaruia, are infinite cai de exprimare, asemanator unei ape care curge, sau a unui fum care patrunde aerul dintr-o camera.

Spiritul este viu, singurul lucru care il face sa para asa inexistent este spatiul foarte mic de desfasurare pe care noi i-l oferim.
Odata cu renuntarea la personalitate, la credinte, dorinte, vise, temeri si frici!, incepem .. incetul cu incetul sa ne simtim din ce in ce mai mult propria substanta adevarata, adica.. propriul suflet, spirit, etc. (pentru a nu exista confuzii ma refer la suflet identic cu spiritul, dar in alte definitii “spirituale” se foloseste cuvantul suflet pentru ceea ce in realitate este corpul energetic emotional sau de dorinte. eu cand folosesc cuvantul suflet sau spirit ma refer la acelasi lucru si anume: fluidul, natura si inteligenta reala a fiecarei fiinte – care este diferit de orice corp energetic). Si incepem din ce in ce mai mult sa traim viata in adevar, prin ceea ce se intampla cu adevarat in jurul nostru si cu noi, nu doar prin ceea ce percepem noi prin credintele noastre acumulate, ca se intampla. Si incepem sa-i fim fideli spiritului nostru, incepem sa tinem cu el, si sa-i facem loc de desfasurare. Incepem sa simtim viata vie, asa cum este ea, cu simtul real al cunoasterii, din spiritul nostru. Simt normal pe care orice fiinta il are.

Si lucrurile incep sa se simplifice, sa se usureze, si sa-si re-capete din nou savoarea, pe care o tinem minte, de cand eram copii.

DN2018