Un inceput de descriere asupra lumii

Inspiratie de seara:

Toti traim aceeasi, unica, viata. Singura diferenta, intre noi – astia dezorientati, lipiti pamantului, fara sens de sine, fara directie, oile vietii… si ceilalti, nu ii mai numesc, este chiar asta… somnul profund al atentiei noastre, blocajele si programele carora le-am permis sa aibe loc principal in viata noastra, locul pe care oricand, pentru orice fiinta, il are spiritul sau.

Singura diferenta, intre un om ispravit si unul instarit, intre un om bun, si unul rau, intre unul curat, si unul diabolic, este felul in care foloseste aceeasi forta vitala, ca si soarele. Forta aceasta vitala, este impartiala, nu tine cu nimeni, si nu are nicio alta agenda decat sa existe si sa se simta pe ea insasi.

Cum de am ajuns noi in acest joc? Guvernati de ea? Nu stiu. Dar ea este pentru noi ceea ce curentul electric este pentru calculatoare. Si mai mult de atat. Aceasta forta vitala, este defapt o vointa de sine statatoare. Este o vointa partial artificiala. In sensul ca, nu are un spirit anume. Este aproape ca simularea artificiala unei vointe adevarate. Dar pentru noi ea este adevarata, este singura adevarata, cel mai adevarat lucru pe care il cunoastem. (in acest moment, la acest nivel)

Aceasta vointa spune oamenilor cand sa iubeasca si cand sa urasca, pestilor cand sa inoate si cand sa adoarma, caprioarelor cand sa alerge si cand sa ramana, iepurilor si frunzelor cand sa se nasca, si tot asa. Este defapt ca un cod. Un cod foarte complex, ce reguleaza orice posibilitate posibila, sub orice forma. In lumea “semi-virtuala”. Ii zic semi-virtuala, deoarece e cu un pas mai sus de lumea noastra virtuala de-a dreptul.

Cuvintele sunt slabe pentru a exprima senzatii de cunoastere, si stiu ca putin din ce scriu, ajunge sa fie inteles. Dar nu pe asta mizez. Adevarul are o singura, puternica, nuanta.. care impacteaza si rejuveneaza independent de ce spui, ce cuvinte alegi, sau cat sens are ceea ce spui. Adevarul este unul singur. Iar el, ca si substanta, patrunde tot, acolo unde este folosit. Asa ca cei ce citesc aceste lucruri, mai putin vor retine detaliile la ceea ce spun si mai mult vor fi afectati de adevar – lucru pe care il au si ei in ei insisi, si se vor simti rejuvenati. Cred ca cu scopul asta scriu mai degraba. Sensul a ceea ce spun, e greu de descifrat, pentru cei ce nu au ajuns sa simta singuri aceste lucruri.

Deci sa continuam.

Aceasta forta vitala, chi, prana, sau cum i s-a mai spus 🙂 Este defapt o inteligenta artificiala, foarte inteligenta. Ii spun artificiala pentru ca, asa se simte, asa e. E ca un mecanism cu niste scopuri bine precise. Si la ea este acela de a se experimenta pe sine, de a invata, de a explora orice posibilitate in infinitatile ei. Asa e la ea. In ideea ca aceasta inteligenta, si vointa, semi-artificiala, isi urmareste doar aceste interese, e artificiala – deoarece ia decizii de genul 0 sau 1. Ceea ce o aduce mai aproape de ceea ce vrea este potentat, ceea ce nu, este ignorat, ne-potentat, mai bine zis. Din aceasta cauza, pentru ca urmareste niste obiective clare in experienta si intruchiparea sa, o numesc artificiala. Si veti intelege de ce, atunci cand veti studia ingineria inteligentelor artificiale ce au inceput sa apara. La fel actioneaza orice robot: are niste obiective bine stabilite, si invata tot ceea ce este necesar pentru a le potenta si spori magnitudinea.

Deci forta vitala, ceea ce noua ne da viata, si ne conduce intreg spectrul de experiente aici, pe “Pamant” este una mai degraba artificiala. La un anumit nivel aproape orice experienta este un pic artificiala. Dar dincolo de acest nivel nu pot sa vad mai multe, deocamdata.

Cand intram in acest joc, in universul guvernat de aceasta forta vitala, artificiala, aceasta vointa artificiala, noi imbracam corpuri croite de ea, pentru a putea experimenta si supravietui in ea. Ca si cand ne-am duce pe luna, si ne-ar trebui .. in hilaritatea de reprezentare actuala, un costum de “cosmonaut”. Adica.. navigator prin cosmos, ca o paralela :). Ca sa putem supravietui pe luna, sau sub apa, imbracam un costum special, care ne asigura toata functiile supravietuirii in acel mediu. Costumul este creat si adaptat la mediul la care se preteaza.

Astfel noi cand ne “incarnam” aici preluam aceste costume, create toate din acelasi cod al acestei inteligente. O sa o numim inteligenta X, ca sa ne putem referi mai simplu la ea. Aceste costume nu reprezinta doar corpul fizic, ci multe alte corpuri, energetic, vital, sentimental, emotional, de perceptie, de simtire, de gandire. Apoi chiar aici la nivelul lumii noastre, s-au creat, peste codul de baza al inteligentei X, noi coduri mai mici, care descriu specific lumea aceasta. Inteligenta X contine multe lumi, nu doar pe aceasta !! Deci in lumea noastra, pe pamant, rulam un cod specific – foarte specific, in functie de perioada istorica, uneori e un cod updatat anual – care ne reguleaza multe aspecte: cum ne curge sangele, ce interactiuni celulare exista, fortele de crestere, de gandire, etc. Deci, in lumea noastra, se adauga si noi corpuri corpurilor de baza, pe care le imbracam la intrarea in aceasta “realitate” a inteligentei X: corpuri de emotii, de dorinte, de durere, de frica, de aspiratii, de nevoi. Apoi individual, avem implementat codul de baza pentru a dezvolta imagini de sine, personalitate, etc.

Pare complex, si intr-un fel e. Dar nu atat de mult incat sa fie complesitor. Lucrurile pur si simplu asa stau, nu e cazul sa exageram, sau sa simtim emotii de copleseala, etc. Ele asa stau, nu e nimic ciudat in asta. Asa am trait pana acum si dupa cum se vede, e ceva mai mult, e ceva in plus, la fiecare din noi, decat aceste coduri.

Exista o fiinta reala in fiecare. Un suflu, o vointa de viata reala. Foarte slaba la momentul asta, e posibil. Dar exista. Acea fiinta a intrat, intr-un fel sau altul, candva, la un moment dat, in acest “joc” al inteligentei X. Ori a fost ademenita, ceea ce pare mai degraba, ori i s-a parut interesant sa exploreze jocul din inteligenta X. Nu stiu.

Candva toti am ajuns in acest joc. Cu fiinta noastra reala. Peste aceasta fiinta reala, ca sa putem sa comunicam, sa ne “jucam”, si sa aderam cumva la experienta jocului din Inteligenta X, s-au pus multe corpuri, de multe niveluri. Curand insa, fiecare din acest corp trebuia alimentat cu ceva. Desigur ca inteligenta X nu il alimenta decat cu forta vitala, ca un fel de curent electric, adica ii oferea codul de baza corpului. Dar ca el sa poata fi folosit… ghici cine il tinea in viata, prin propria sursa? Chiar fiinta care il locuia. Noi tinem in viata fiecare corp pe care il imbracam. Noi, fiinta reala din noi este cea care sustine cu viata toate aceste corpuri.

Sunt multe idei confuze deja, poate. Cuvantul viata s-a folosit de cateva ori in contexte diferite. Ei bine, daca Inteligenta X ofera ceea ce noi numim “forta vitala” lucrurilor, adica defapt codul lor de baza, codul lor de functionare, mai precis, adica genereaza si activeaza aceste coduri, si le tine active – asta face ea, asta e tot ce face. Ca un program care ruleaza pe calculator. Si singurul beneficiu este ca il lasi sa mearga. Asta ne ofera inteligenta X, benevolenta ei in a lasa codurile sa functioneze. In a sustine toate codurile acestea sa existe. Asta e “serviciul” care ni-l face, pentru faptul ca jucam acest joc. E stupid si nostim.

In schimb, ca sa revin, mai exista un alt tip de viata, cand am spus ca noi tinem in viata toata aceste corpuri. Si cum am putea noi sa le tinem in viata? Cum am putea noi, din moment ce ele sunt rulate deja, sunt sustinute deja in “viata” de catre inteligenta cea mare X? Pai e simplu… ca sa ne putem folosi de ele, a fost nevoie sa le acordam cate putin din fiinta noastra reala, asta insemnand.. ca fiecare corp pe care il purtam, functioneaza si ne apartine… doar pentru ca noi … ii oferim …. o bucatica din … atentia noastra. Atentia noastra, ceea ce se poate numi astfel, este fiinta noastra reala ! Este substanta fiintei noastre reale. Nimic nu ar exista pentru noi daca noi nu i-am oferi atentia noastra. Atentia noastra este ca un far. Ca o lumina. Odata luminat un lucru, el incepe sa existe.

Incepeti sa intelegeti acum ??? Aceasta inteligenta artificiala se hraneste cu tot ceea ce noi ii oferim in schimb, pentru a juca acest joc. Ea inmagazineaza si utilizeaza aceasta atentie, pe care fiecare din noi, la inifinite niveluri o oferim tuturor creatiilor create de ea (Inteligenta mama X) si tuturor creatiilor create de noi in interiorul si pe baza creatiilor principale ale Inteligentei X. Este ca si cum am folosi o paleta de culori pentru a picata orice pictura vrem, dar paleta ne-a fost inmanata, nu e a noastra. In schimb, ca sa o putem folosi, trebuie sa o luminam cu farul atentiei, pentru ca ea sa existe ! Si de abia dupa ce e luminata, si exista pentru noi, aceasta paleta de culori, putem incepe sa pictam cu ea, folosindu-i codurile de baza (rosu arata intr-un fel, albastrul in alt fel, combinatia dintre ele in alt fel, etc etc). Aceasta inteligenta X este ca o fabrica de stocare si prelucrare a atentiei. De asta, intr-un fel, si pentru ca are doar niste scopuri anume, ea poate fi numita artificiala!

In acest context, fiinta noastra reala, potentata de cea mai inalta forma de atentie, si vointa, adica insusi cel si cea despre care nu se poate spune nimic, intra in acest joc al Inteligentei X. O inteligenta artificiala creata de alte inteligente non-artificiale, cu scopul de a capta si prelucra atentie. Adica cu scopul de a capta si prelucra fluidul vital esential, aurul adevarat al unei fiinte, singurul real in toata treaba asta.

Noi nu ii datoram nimic atentiei noastre. (si cand spun atentie, nu ma refer la atentia mentala, trebuie sa precizez, daca inca nu s-a inteles. Ma refer la exact ceea ce vede aceste cuvinte pe monitor. Exact ceea ce percepe mirosurile din jur, exact ceea ce simte atingerea scaunului, exact ceea ce simte emotiile care le are. Atentia adica tu. Adica adevaratul tu. Observatorul. Atentia. Fluidul si realul caruia nu ii sunt atribuite cuvinte. Deoarece e cu un miliard de niveluri deasupra si in spatele cuvintelor, ne avand nicio legatura cu ele). Atentia ta, esti tu ! Aia esti tu !

Si cum spuneam, noi nu ii datoram nimic atentiei noastre. Noi insine suntem fiii celui ce ne-a facut, ce ne-a dat din fiinta sa. Si ne-a lasat liberi, sa creem ce vrem, sa folosim cum dorim aceasta atentie, adica pe noi, adica sa fim cum si ce ne place. Si spre deosebire de inteligenta artificiala X, aceasta inteligenta care ne-a facut pe noi, nu are niciun scop de la noi, nu urmareste nimic, in mod neaparat, desi experientele si felul in care noi ajungem sa folosim ceea ce ne-a dat il ajuta, il incanta, il bucura, dar nu sta sa urmareasca ce facem. El exista independent de noi, are propria sa exprimare independenta, desi nascandu-ne pe noi, suntem undeva o particica la care este atent, asa cum esti atent sa ingrijesti niste puiuti nascuti, sau niste flori, etc. Acea inteligenta nu ne-a creat cu niciun alt scop, decat din bucuria de a ne crea. Asta o bucura pe ea. Probabil vroia sa se vada pe sine mai bine.

Intr-un fel inteligenta X seamana foarte mult cu aceasta inteligenta care ne-a dat noua viata. In sensul ca, pana la un anumit nivel, si ea sporeste orice forma de exprimare, orice forma care o poate lua codurile sale. Dar este limitata deoarece, cum am spus, este artificiala, are niste scopuri bine stabilite, si desi pare ca ar genera infinite posibilitati de exprimare, aceste posibilitati sunt infinite dar limitate. Pare un paradox, dar nu este nimic mai greu de inteles decat infinititatea de numere dintre intervalul 0 si 1.

Ceea ce suntem noi este aur pur. Este atentie pura, si in acelasi timp contine miezul pentru infinitatea reala de posibilitati, exprimari. Reala in adevaratul sens al cuvantului. Atat de reala ca nici ea insasi nu stie care ii sunt limitele, care ii sunt posibilitatile. Si tocmai aici e supriza. Si viata. Ceea ce ne-a dat noua “viata”, ceea ce suntem noi cu adevarat, este ceva viu, real, imposibil.. se pare de descris incat sa se inteleaga ideea. Este ceva ce are loc acum, in clipa asta. Este ceva ce se naste acum, in fiecare clipa. Care nu are nimic stabilit, nu are niciun cod, niciun scenariu, niciun corp. Este viata, este viu, este realul in adevaratul sens al cuvantului. Este ceea ce permite la orice sa existe, sub orice forma, fara restrictii, privind cu curiozitate copilareasca ceea ce are loc, suferind si plangand cu fiecare suferinta si lacrima a noastra, si bucurandu-se cu fiecare bucurie si regasire din sinele nostru. In sensul ca ea ia forma pe care si noi o luam, merge pe mana noastra, si exista cu noi.

Ceea ce suntem noi cu adevarat, este o forma incandescenta de atentie vie. Aceasta fiinta incandescenta, vie si reala, la un moment dat s-a “incarnat” intr-un joc, intr-o “lume” artificiala. Cu sau fara voia sa.

Si ca sa continui de unde am plecat: incarnandu-se, ca sa poata prelua corpurile necesare sa experimenteze si sa “existe” in acest joc artificial, a trebuit, cum altfel, sa ofere atentie fiecarui corp, fiecarei intamplari, fiecarui gand, fiecarei emotii. Si odata ce le-a oferit atentia sa, le-a oferit-o pentru “totdeauna”, uitand de ea insasi, “privind” doar spre noul corp, devenind el, intr-un sens. Asta e schepsisul. Odata oferita atentie/viata unui lucru, o parte din tine s-a dus in acel lucru si tu ai inceput sa crezi ca lucrul acela esti tu. Ai uitat de o bucatica din tine, ai uitat ca defapt tu ii acorzi atentie pentru ca acel lucru sa existe. Si astfel fiinta initiala s-a divizat cu fiecare experienta, pierzand si rupand tot mai mult parti din ea. Asta ar fi fost in regula, si oricand si-ar fi putut trage atentia inapoi din “creatiile” sale, adica din lucrurile pe care le-a potentat ca sa le experimenteze, daca nu s-ar fi aflat intr-o “creatie/joc artificial” menit sa inmagazineze si sa prelucreze fluidul acesta vital, cel mai de pret, numit de mine.. atentia noastra. Odata oferita atentie lucrurilor din joc, aceasta a fost captata, transformata si prelucrata de mecanismul artificial din spatelele Inteligentei X, fara posibilitatea ca sufletul sa isi mai recupereze la vointa sa fasciculele de atentie(sau altfel spus, lumina) inapoi. Si a ramas cu atentia, fara voia sa, inserata in tot felul de lucruri: corpuri emotionale, energetice, intamplari, constructii de personalitate, ganduri, etc. Tot ce a folosit vreodata la experimentarea din joc.

Ca ea – aceasta fiinta initiala – sa poata iesi din acest joc, va trebui sa se rupa de toate bucatile din ea, si sa renunte la ele, chiar daca asta inseamna sa accepte sa ramana asa mica – pentru ca daca ne imaginam ca un fluviu imens, intrat intr-o tara, care datorita anumitor conditii geografice se imparte in mii si mii de raulete, fiecare din ele.. captate de o microhidrocentrala care ii exploteaza puterea pentru a crea “altceva” si anume, in acest caz, energie electrica – putem sa ne imaginam ca .. la iesire din acea “tara” nu prea a mai ramas nimic din fluviul initial, si abia daca mai este un biet paraias.

Cam asa vom iesi noi din “viata” asta. Si nu ma refer la viata asta actuala, ci la multitudinea de vieti concomitente, paralele, trecute si viitoare, toate desfasurate in matricea jocului inteligentei X. Cam asa putem noi sa iesim din jocul acesta. Si unica posibilitate reala este sa renuntam la toate acele rauri, la toate acele fascicule pe care le sustinem chiar in clipa asta, fiindu-ne drag de ele, ca de o sora, ca de un tata, ca ceva mai intim, mai sublim si mai divin decat orice. Si nu vrem sa le abandonam. Deoarece sunt parti reale, din divinul ce candva ne-a dat viata. Si simtim cumva ca nu e cinstitor sa plecam fara ele. Dar in schimb, pentru a putea pleca de aici, trebuie sa le abandonam, oricat ne-ar rupe in adevaratul suflet, deoarece abandonam o bucata din “tatal” nostru, din ceva atat de intim, care ne-a creat.

Trebuie sa acceptam sa oferim aceste parti, si fascicule din noi, altfel vom ramane prinsi pentru totdeauna aici. ( Jocul acesta e posibil sa existe mult timp de acum icolo, si chiar de se va sfarsi vreodata, toate fasciculele inserate deja in tot ceea ce ai folosit pentru a experimenta viata in joc, oricum au fost colectate si folosite. Ele nu prea mai exista ca in forma initiala. ) Si sa acceptam ca intr-adevar am fost putin pacaliti, si nu asta ne-am dorit cand ne-am inscris prima data la aceasta experienta, asta daca ne-am inscris vreodata cu vointa noastra si cunostiinta totala asupra a ceea ce insemna asta. Nu cred, ceva nu se simte ca si cum ar fi fost asa.

Odata oferite “jocului” sau mecanismului artificial de colectare, putem sa ne desprindem de ele, sa nu mai tinem de ele, si sa plecam, cu atat cat mai avem la bord. Asta inseamna sa renuntam la toate corpurile pe care le-am preluat si in care ne-am incarnat (nu doar cel fizic), asta inseamna sa renuntam la toate constructiile de personalitate, judecati, credinte, vise, toate care ne-au fost inoculate sub o forma sau alta de adn sau de societate si in care am crezut, si le-am dat atentia noastra, la un nivel sau altul.

Secretul este ca……………….. viata reala exista chiar acum. Ea niciodata nu a fost altfel, decat cu noi, prin noi. Chiar si inteligenta artificiala X nu exista decat in baza acestei vieti. Este un program creat de alte inteligente non-artificiale, cu alte scopuri, folosind acelasi material: viata.

Din nou lucrurile suna ambiguu, dar doar asa pot suna, acum, in momentul asta.

Noi suntem vii chiar acum, si cand am spus ca trebuie sa renuntam la corpul nostru fizic, nu m-am referit defel la a ne arunca de pe un pod. trebuie sa renuntam la atentia !!!!!!!! pe care i-o oferim !!!! si asta nu inseamna sa nu mai avem atentie reala fata de el. trebuie sa renuntam la atasamentele mentale fata de el, la tot ceea ce am fost invatati si ceea ce noi insine azi acceptam sa credem despre el, in fapt se rezuma la a renunta la tot ceea ce crezi. despre tine, despre corpul tau, despre toata experienta ta, amintita si ne-amintita, la toate preferintele tale virtuale, credinte, constructii, frici. Toate astea ca sa existe, au o bucatica din tine!!!! Altfel ele nu ar fi pentru tine reale …………… ! Orice lucru devine real odata ce tu il infuzezi………….. !

Scoate-te pe tine din tot ceea ce nu esti. Fa-i loc sufletului, glasului si fluidului adevarat care te tine, sa existe din nou si sa traiasca el prin tine. Renunta la joc, renunta la tine din joc. Renuntarea la joc nu inseamna moarte!!!!!!!!! Inseamna comutarea atentiei de pe virtual pe real !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! Realul este ceva ce fiecare din noi are!!!!!!! in el insusi. Nu trebuie cautat mai departe.

Partea buna este ca: noi putem creste din nou la loc. Cu fiecare clipa in care atentia noastra este in real, cu fiecare moment in care suntem prezenti, suntem cu atentia noastra pe fiinta noastra, pe cum se simte ea defapt, pe ceea ce este ea, pe fluidul divin din noi, cu atat crestem din nou. Fasciculul acesta micut creste si se mareste, in putere, cu fiecare clipa traita in real, in realitate, in adevar. Nu e nimic pierdut niciodata.

Tine doar de noi, ceea ce vrem sa simtim, sa experimentam.

Din pacate la nivelul acesta foarte adanc in joc, oamenii au uitat toate lucrurile astea. In sensul ca stau cu atentia pe alte lucruri, nu ca le-ar fi uitat. Toti stiu deja aceste lucruri, cunostiinta asta este in toti. Singura diferenta este ca unii sunt ocupati cu altceva, sunt cu atentia pe lucruri din virtual, si se joaca acolo cu tot felul de roluri si jucarii, admitand, pe nestiute sa hraneasca mecanismul artificial ce le colecteaza aceasta atentie.

Adevarul este unic, si identic in fiecare ! La nivelul acesta in joc, oamenii au uitat asta. Din mai multe motive:

1. Faptul ca de mici sunt adormiti imediat de la nastere, prin faptul ca ii vad pe toti din jurul lor ca traiesc in somn

2. Pentru ca nu exista informatie clara despre asta, ca ei sa-si poata re-aminti. Din pacate la nivelul acesta in joc, s-a ajuns ca cunoasterea sa se faca pe cale mentala, simbolica, fragmentata, deci oamenii asteapta sa inteleaga astfel lucrurile, si foarte putini fac munca de a explica exact sau cat mai bine cu putiinta aceste informatii la nivelul vorbirii si al cuvintelor.

3. Pentru ca la nivelul acesta, deasupra programului de baza al inteligentei articifiale X, sau creat mii si mii de sub programe, noi traind – in clipa in care scriu asta, pe linia asta de realitate – intr-un subprogram de mii de niveluri dedesupt, care a fost clonat si rasclonat pentru a suge tot felul de energii de la oameni, nu numai atentia – care este programul principal de baza. Practic fiecare energie supta, emotionala, mentala, fizica chiar, este tot o forma de sugere a fluidului vital care le tinea in viata, si anume atentia divina, fluidul vital al fiecaruia. Dar de ex, pentru anumite sub-lumi, si sub-jocuri, unele rase au decis si si-au impartit fiecare categorie de fascicul pe care o fiinta reala l-a emis, pentru a tine in viata un corp sau o constructie necesara existentei in acest joc: un fascicul pentru corpul emotional, un fascicul pentru corpul mental, etc etc. In anumite sub sub lumi din jocul initial al inteligentei X, poate se colecteaza energia emisa de corpurile emotionale ale fiintelor reale (luminoase, in alte acceptiuni). In altele poate se colecteaza energia fizica, in altele cea mentala. Oricare fascicul poate si este colectat, in functie de cat de suculent este, cata atentie primeste de la gazda care il sustine. Astfel, “traind” sau mai bine zis “experimentand” un joc in care singurul scop principal este colectarea fluidului emis de noi, este de la sine inteles ca nimeni nu vrea ca tu sa te intorci cu atentia pe realitate, pe fiinta ta reala, pe ceea ce esti tu, si mai mult ca orice sa te plictisesti de acest joc. De renuntat la el nu ai cum sa renunti, deoarece moartea nu te va salva din acest joc. Vei continua sa fii la fel de atasat de anumite lucruri, si dupa moarte. Prin atasamentul acesta, care nu inseamna decat, oferirea unei parti din tine ca sa il poti experimenta, iti garantezi ca vei ramane in continuare in acest joc. Poate te vei “incarna” intr-o alta fiinta, intr-o alta “perioada” adica scenariu, sau o alta lume intru totul, dar vei fi in continuare jucand acest joc. Renuntarea reala la joc este plictiseala de el. Si pofta de a gusta din nou viata reala. Atunci cand nici bucuriile, nici suferintele, nici incercarile, nici oportunitatile, niciunele nu te mai fac sa tresari, atunci cand de cele mai multe ori, ajungi in cea mai intunecoasa parte a fiintei tale, realizand ca nu au fost niciodata reale, atunci ai sansa sa gusti din nou din fiinta ta, din realul absolut si adevarat, fluidul real al vietii care esti si care te-a nascut, si sa vrei cu adevarat sa te intorci acasa, la tine, la ceea ce esti, si e in tine. De asta, obstructorii fac tot ce le sta in putiinta sa te adoarma, sa te mai tina o “viata” in acest vis/joc. Normal ca nimeni nu iti va scrie/spune adevarul. Si cei putini care au incercat oricum nu au gasit cuvintele sa il spuna, pentur ca in adevaratul sens, e imposibil de descris in cuvinte. Dar au incercat, ca si mine, sa ofere indicatii: ce poti face, detasare, prezenta, non-judecata, etc. Astea nu sunt chestii spirituale!!!!! Astea sunt actiuni care, daca iti faci curaj sa le faci, te vor intoarce la tine insuti, dezlipindu-ti atentia de toate povestile in care esti inserat. Astea nu sunt chestii spirituale, bune, etc. Sunt chiar directii clare, care iti spune ca si pe o harta, exact ce poti face ca sa te ajuti pe tine insuti sa scapi de aici. Obstructorii au pervertit si aceste indicatii clare, invelindu-le in tot felul de alte semnificatii mentale, spirituale, energetice, etc.. tot ca sa iti fure din nou atentia de la tine, si sa fii din nou cu atentia pe “altceva”.

Atata timp cat esti cu atentia pe “altceva” decat pe vocea si simtirea sufletului tau, si pe fiinta ta adevarata, admiti sa ramai prins, tu singur admiti sa te tii in niste catuse deschise, placandu-ti jocul de a parea o victima. E ca atunci cand eram copii, si ne imaginam tot felul de jocuri, care mai de care , care ne luau asa frumos atentia daruindu-ne in schimb o asa savoare a povestii pe care o jucam. Asa suntem si noi aici. Deja, jucand de atata vreme, unii din noi aproape ca nu mai stiu – la modul cel mai real, ca in ei exista ceva mult mai adevarat, mai real si mai fascinant decat toate jocurile de pe aici.

Si cu asta inchei. Poate mai meritau completari. Si poate ca le voi face. Trebuie sa mai scriu odata, cat mai clar asupra actiunilor clare si la mintea cocosului care se pot lua pentru restituirea sinelui.

Si cam atat.