Soarele din inima oamenilor / vis / 7 Feb 2019

(English version: https://lumeadinoglinda.ro/dream-the-sun-in-the-hearts-of-people/)

Un “vis” cel putin interesant…

Se facea ca eram un oarecare tip de printesa/semi-zeu si traiam undeva deasupra pamantului, intr-un soi de casa japoneza suspendata pe piloane imense.

Casa aceea era extrem de frumoasa, construita din lemn inchis la culoare, cu incaperi una in alta si podulete care treceau dintr-o camera in alta.

Traiam acolo de mult timp. Eram fiica unui soi de demnitar, rege, si prin casa noastra se perindau tot felul de fiinte si zei foarte iluminati, cu gandiri sclipitoare. 

Cu timpul tatal meu s-a dus, familia la fel, iar eu ramasesem cam ultima in acea locuinta.

Inca ma mai vizita un soi de baiat foarte inteligent.

Cumva, ceva s-a intamplat. Armata intunecata a aflat de situatie: ca ramasesem si traiam singura pe acolo, in toata casa, si simtind momentul slab au venit sa cucereasca. Era noapte, i-am simtit cum au intrat, au invadat. Se apropiau de camera in care eram, asa ca l-am luat de mana pe baiatul care era si el la noi in casa, si am sarit impreuna pe geam. Pilonii casei erau foarte inalti, sanse de supravietuire cam zero, insa tot am reusit sa dictez cumva cu mintea scenariul ca voi cadea in mica piscina cu apa de dedesupt.

Trebuie sa povestesc ca pana la punctul asta, aceasta “casa” – care era defapt un asamblu ce continea casa din cer, o gradina si o piscina cu apa jos pe pamant – fusese in zilele de glorie ceva foarte frumos, in care ma jucam cu multi asemeni mie; multe fiinte si alte soiuri de printese se tot perindasera, ne jucasem si avusesem tot soiul de experiente si intamplari impreuna, in special in acea gradina. 

Am cazut in piscina cu apa de dedesupt. Piscina fiind jos pe Pamant si casa de sus fiind deja invadata, nu mi-a ramas decat sa intru in lumea oamenilor. M-am dus si m-am facut una de-ai lor, dar desigur ca acolo totul era fals, o minciuna si o ascundere, nu din vina oamenilor, ci din vina acestei forte intunecate care cucerise Pamantul. Aceasta forta tinea oamenii intr-o stare de prizonierat, un soi de transa mentala, insa oamenii nu mai stiau asta. Ei uitasera complet viata lor de dinainte de invazie.
Asa ca, gasindu-ma acolo, am inceput sa le spun adevarul. Le spuneam oamenilor cum stau lucrurile, le evidentiam natura vietii, a realitatii, si ca defapt puteau sa scape singuri de sub controlul sub care se aflau. M-am facut o studenta la facultate si in mediul meu acolo, la cantina, sau oriunde ma aflam, eu revelam aceste lucruri.

Nu a trecut mult timp pana cand fortele teleghidate ale intunecatilor, armata lor de razboinici robotici fara individualitate proprie, s-au prins si – tot intr-o noapte – au intrat in cladirea caminului sau cantinei unde ma aflam, incercand sa ma prinda. Am reusit sa fug in padurea din imprejurimi.

Aspectul acelei lumi era diferit de tot ce am vazut si citit in vreo era istorica. Era un soi de lume in care cladirile erau construite cu mult lemn masiv dar si un soi de ciment, orasele erau dezvoltate dar mici si cu foarte multa vegetatie – un soi de oras in mijlocul naturii, mai degraba – iar tehnologia, desi era suficient de avansata, nu era dominanta in viata oamenilor; majoritatea oamenilor traiau destul de simplu, moderat, insa avand de toate. Intunecatii ii lasasera pe oameni sa isi pastreze un trai decent, insa existau, ca si aici, multi intunecati inflitrati peste tot… care tineau oamenii sub control. Oamenii nu mai stiau, nu mai tineau minte (mintile le fusesera sterse) ca au fost cuceriti si ca o forta straina le dicta si domina acum viata.

Am alergat in padurea de afara. Era noapte si era atat de intuneric si trupele astea fara minte erau multe si au venit din mai multe directii asa ca, la un moment dat, am decis sa ma pun jos pe pamant si sa renunt singura, inainte sa ma prinda ei.

Cand au ajuns la mine eu eram deja in afara corpului. Din corpul meu au facut tot soiul de tehnologii si inventii. Tin minte cum, din mana mea dreapta, ii vedeam cum planificau un soi de arma, unealta, ceva cu laser, foarte puternica. Am fost o captura importanta pentru ei.

Acum nu mai existam acolo.

In schimb, baiatul cu care am sarit pe geam, devenise si el om pe Pamant. Insa el uitase totul si intrase in transa oamenilor de pe pamant. Acum era un simplu student, insa unul izbitor de impactant, deoarece fiinta lui era altfel, avand o cu totul alta sorginte interioara, si puterea lui se observa, chiar si asa amnezic cum era.

Acest baiat isi ducea acum viata intr-un mod obisnuit. Mergea la acea universitate, se intalnea cu colegii, insa in sinea lui avea un sentiment persistent cum ca “ceva nu e in regula”. Tot timpul privea viata putin suspicios, nu intelegea de ce, dar nu era de acord cu lucrurile din jur. Si astfel, dupa ceva timp, el incepuse sa ofere raspunsuri mai reale celor din jurul lui; daca cineva spunea ceva fals, el intervenea si corecta si cu timpul vocea lui incepuse sa fie auzita. 

Curand acest baiat a inceput sa-si aduca aminte de mine. In sensul ca… ma simtea in inima lui ca pe ceva real, dar de care nu-si putea aminti. Si, incetul cu incetul, a inceput sa vorbeasca despre mine si sa le descrie celor din jur, din ce in ce mai mult, adevarul.

Curand, bineinteles, a fost interceptat de fortele robotice intunecate. Trei-patru intunecati, deghizati in ceva autoritati, au venit intr-o seara in camera lui de camin, sa il interogheze.

Atunci s-a intamplat o treaba interesanta. El incerca sa se mentina vertical in conversatie, iar acesti intunecati incercau sa-l convinga, sa-l adoarma cu cuvinte. Atunci i-am sarit in ajutor. E ca si cum m-am dus asa langa el, m-am lipit de corpul lui, el nu ma vedea. Si intr-un fel ii transmiteam ce era de zis in fata acelor intunecati, dar nu prin cuvinte, deoarece nu aveam acces la mintea lui, ci printr-un soi de senzatii de cunoastere, pe care le putea descifra sau nu. Iata ca a putut. A inceput sa simta senzatiile si sa isi aminteasca adevarul. Cumva, deoarece el era acum om, intunecatii nu au avut voie sa il omoare, tot ce puteau sa faca era sa incerce sa-l reduca la tacere. Insa curand, avandu-ma alaturi, vocea lui a inceput sa aibe si mai multa putere si oamenii au inceput sa-l creada, sa-l auda.

Nu mai stiu cum s-a desfasurat tot procesul, insa stiu finalul.

El a continuat sa spuna adevarul, sa desconspire lumea in care se afla, iar din ce in ce mai multi oameni i s-au alaturat, au inceput multi altii sa se trezeasca si ei. Toata asta s-a intamplat rapid, in decurs de cam o saptamana, in lumea aceea unde .. apropo, timpul era mult mai compact si plin de valoare. O zi era extrem de cuprinzatoate, nu zbura asa repede ca aici.

Pe parcursul acelei saptamani oamenii au inceput sa-si aminteasca de puterea din ei insisi, si fara sa fie nevoie ca cineva sa se bata cu fortele intunecate, ci doar amintindu-si de puterea din ei insisi, a inceput sa iasa din inima oamenilor un soi de soare imens auriu, o sfera nu foarte stralucitoare, dar aurie, luminata, precum un soare la care te puteai uita. Si fiecare om trezit lansase pe cer un soi de astfel de soare. La inceput au fost una, doua, sfere.. apoi spre finalul visului erau deja foarte multe.

Tin minte ca ma uitam in sus.. la cer.. si privelistea era fantastica. In lumina acelor sfere aurii care pluteau acum pe cer.. totul se vedea in clar, ceilalti oameni s-au trezit si ei si vedeau falsul in care traisera, iar intunecatii si-au pierdut orice putere.

Si asa s-a terminat visul.. cu mine uitandu-ma in sus la priveliste aceea incredibila cu sorii pe cer..

—

Feb 07, 2019