Totul este un film

Suntem aici exact ca la un film. Incep sa percep din ce in ce mai clar, ceea ce am avut dintotdeauna in mine ca o foarte indepartata senzatie. Ceea ce urmeaza sa spun de abia poate fi inteles de mintea mea, deci nu ma astept sa fie inteles prea usor de altii.

Totul aici este un scenariu. Inclusiv gandurile noastre, inclusiv emotiile, chiar si alegerile care par cele mai autentice…

Putin mai devreme in timp ce exersam miscarea instinctiva (voi scrie separat de asta) .. mi-am dat seama de ceva, ce mi s-a intamplat de cand ma stiu. Dar intai trebuie sa detaliez putin, ca sa se poata intelege. Cand ma misc instinctiv, urmez in prezent fiecare gest pe care corpul meu il cere. Si ma misc in ritmul corpului, in bataia din prezent. Sunt cu atentia in mine, in prezent, in corpul meu, in miscari, in energia pe care o simt .. Dar.. ca si intr-o meditatie, tot timpul se mai strecoara cate o senzatie din trecut, cate o amintire, apar cuvintele cuiva, apare un loc in care am fost mai demult… si ma duc cu atentia in amintirea aia. Cand ma intorc, ei ce sa crezi… eu am continuat sa ma misc “instinctiv”, adica corpul meu a continuat sa se miste in forme ciudate, specifice momentului. Interesant. De aici imi dau seama ca totul este un scenariu. E ca si cand suntem la film… chiar daca pentru o clipa noi nu mai suntem atenti la film, el continua linistit fara noi. Apoi ne intoarcem cu atentia din nou la film, si atunci intr-adevar.. savuram filmul, simtim fiecare senzatie, aerul cum imi atinge porii pielii, parul marunt de maini cum se simte aerul cand il mangaie, respiratia, eu insami, durerile din corp … textura podelei…

Suntem aici ca la un film. Pur si simplu totul e deja creat. Putem doar sa fim atenti, sa traim ceea ce este, sau sa fim in Lala Land, in mintea noastra, pierduti cu atentia in amintiri, in trecut sau in viitor, in planuri, in ganduri, in cuvinte ce trebuiau spuse sau pe care le-am spus prea mult, si tot asa. Ce se intampla cu atentia mea cand se depune si se insereaza in ceva inexistent.. cum ar fi amintirile din trecut?

Tot scenariul e deja creat. Fiecare gand al nostru este creat undeva, noi doar suntem atenti… observam ca am gandit acel gand .. si avem impresia ca noi insine l-am gandit. Nup. Gandul apare si dispare, emotia apare si dispare, anotimpurile… apar si dispar… singurul care ramane esti tu. Tu esti tot ce nu se schimba. Tu… esti cel ce e mereu prezent la toate aceste fenomene … atentia ta, tu.

Atentia noastra suntem noi insine. Filmul e deja creat.

Iar prima impresie este ca e ceva important la a da importanta, a vietui acest film, a il simti … e ceva important in asta… Spre deosebire de a da atentie gandurilor, emotiilor … Cele mai spectaculoase momente sunt mereu cele in care privesc scena din jurul meu ca si cand atunci am picat prima oara in ea. Ma uit la tot, observ culori si texturi pe care altfel nu le bag de seama, primesc informatii la care nu m-as fi gandit despre lucrurile din jur – nu cu cuvinte in cap, ci ca un fel de cunoastere directa, inteleg direct cum stau anumite lucruri, imi ia o miime de secunde si am inteles tot, apoi imi ia 20-30 minute sa scriu sau sa spun ce am inteles. Uneori imi ia luni pana gasesc cuvintele potrivite. E foarte probabil ca usa si cheia sa se afle la vedere… dar.. daca nu ne uitam .. pentru ca suntem acaparati in tot felul de povesti in mintea noastra…. nu le vedem. Usa si cheia.. in mod stupid si paradoxal au fost si sunt mereu in fata ochilor nostri.

Trebuie sa incepem sa dam atentie vie acestui film, sa ne acceptam creatia.