Dor si viata

Mi-e dor de o bucurie pe care nu o mai stiu. De o primavara fara mirosuri. De un alergat descult pe primele fire de iarba ale anului. Mi-e dor de o raza de soare, de un clincait de pahare, strain si totusi familiar, al dorului si al vietii. Mi-e dor de Dumnezeu si mi-e lehamite de el.

Viata asta e un periplu continuu intre doua tarmuri ale aceluiasi rau. Izbindu-ma vesnic de stanci si nisip, de paduri si ierburi cu flori parfumate, de ierni geroase, si copite de oi ce se adapa calduroase la malul meu. Mi-e dor sa plang cu dorul raului, mi-e dor sa fiu o clipa Dumnezeu. Sa rad ca el, sa plang ca el, sa ma arunc in hauri si sa mor pentru ea. Clipa, viata, iubirea vesnica a mea.

—

Am vazut frumusetea reala a lumii. Cruda si nemiloasa, taioasa si serpuitoare, dar frumoasa pana la betie. As putea sa mor cu ea in brate, si asa cred ca a decis Dumnezeu sa creeze lumea. Ca sa se poata ascunde de ea. Magia vietii, serpuitoare fantoma, invaluita in gandurile tuturor oamenilor, transpare si seduce, pana cand ramai beat, obtuz, infim, mort, dar fericit. Fericit ca ai iubit odata. Ca ti-a dat sansa sa o vezi. Piciorul ei, senzatia piciorului ei, clipa infinita a atingerii unui por cu alt por, senzatie prelung descrisa in carti, povesti si culori din toate veacurile. Ea iubirea, viata, nemiloasa si cruda, vie si moarta, lucida si fantastica, aburul unui sens mai presus de Dumnezeu. Si iata-ne cazuti in labirint.