Despre decizii, lumina si intuneric

Te misti prin realitate prin deciziile pe care le iei. Si se pune intrebarea, sau problema, ce decizie iei? Cum iei o decizie? Ce alegi sa decizi? O iei din intuneric? Sau din lumina?

Treaba cu intunericul si lumina e simpla. Lumina e ceea ce arata, ceea ce infatiseaza lucrurile in clar, ceea ce expune ceea ce este. Intunericul este ceea ce ascunde, ceea ce divagheaza, ceea ce schimba subiectul, ceea ce ascunde ceea ce este. Simplu, lumina lumineaza lucrurile, le face vizibile, intunericul le ascunde, nu le mai vezi. Dar secretul este asta: ele, chiar daca nu le vezi, sunt in continuare acolo 🙂 Asa ca.. lumina inseamna doar relevarea adevarului, a ceea ce este. Intunericul este o mascarada de divagare a atentiei, defapt, nu e neaparat intuneric ci un fel de prisma. Te uiti la un lucru, dar nu il mai cunosti. Atentia ta este refractata spre o imagine a lucrului la care “privesti”. Nu il mai vezi pe el, lucrul in sine, ci precum un far, sau o laterna, care ar porni din tine, lumina si atentia ta este refractata in alta directie, si ajungi sa vezi o alta reprezentare anume a lucrului pe care il privesti. Intunericul nu este intuneric, ci doar un tertiplu, un mecanism, o prisma, de divagare a atentiei, de refractare a luminii atentiei reale.

Astfel, cand luam o decizie, orice decizie, trebuie sa realizam … daca o luam din lumina, sau intuneric? Si ce poate insemna asta, in noi insine? Pai, orice decizie iei din intuneric, adica din partile din tine pe care nu le cunosti, cum ar fi un impuls emotional, un gand, o frica, un instinct repetitiv, etc, atunci iei acea decizie, si mergi pe linia aceea de realitate, sporing defapt acel fragment de intuneric din tine. Practic continui pe o linie de realitate care iti sporeste intunericul, experimentand acea refractie in tine. Nu lumina adevarata, nu lucrurile in sine. Ci o imagine, o reprezentare fictiva a lor.

Singurul mod in care putem decide din lumina din noi insine, din cunoastere, este cand ascultam vocea sufletului. Aceste decizii, desi rare, ne vor conduce pe linii de realitate care sporesc lumina din noi, si astfel, din jurul a ceea ce experimentam. Astfel, fiinta capata forta de distingere, incepe sa vada in clar, incepe sa cunoasca lumea si pe sine, prin simtul ei propriu. Incepe sa vada ca vede defapt 🙂 Incepe sa vada ca tot timpul a avut puterea asta de a vedea realitatea asa cum este, in ea insasi.

Totul tine de .. ce decizii luam, si mai ales cum le luam. Si nu este totul asa simplu, precum pare. Deoarece, la un nivel anume, ceva ne tine lumina incatusata in aceasta realitate prismatica. Lumina noastra, atentia noastra adica, cand se indreapta spre un lucru anume, este refractata in mii de fractali, in mii de oglinzi, in mii de franturi de culori. Ea nu mai poate lumina un lucru, deoarece in fata lucrului in sine sta o oglinda. O panza de paianjen lucioasa, care refracta lumina, si tu vezi, simti, mirosi, defapt… o imagine a lucrului, nu lucrul in sine.

Este cel mai dificil lucru, sa ne ascultam sufletul, constant, cat mai mult. Ascultandu-l, incepi sa vezi. Incepi sa realizezi ca vezi. De “vazut” cu adevarat, ai vazut mereu. Asta e secretul. Doar ca nu ai stiut ca vezi defapt cu adevarat. Ascultarea sufletului ne intoarce lumina spre noi insine.

Dar virtualul e foarte delicios. Virtualul, matricea, prisma, lumea holografica, intunericul .. e plin de senzatii. Plin de senzatii colorate, delicioase, apetisante, de care nu te mai poti satura.

Cand omul incepe sa vada iluzia senzatiilor, a placerii si a durerii, are sansa de a incepe drumul de intoarcere in viata adevarata.

Eu… oare, mai am vreo sansa.. la viata adevarata? Exista asa ceva, sau e o fantasma, in fiinta mea ?

—

DN2018