Tot ce luam din lumea asta, ia o parte din noi
Tot ceea ce luam din aceasta lume, fiecare experienta – este platita. Si nu cu bani. Ci cu propria noastra fiinta. Chiar daca pare nebunesc, fantastic, sau delirant – fiecare lucru pe care il luam din lumea asta, ne ia o parte din noi. Practic nu avem ce face, asta este. Si cu cat ceea ce luam e mai intens (pozitiv sau negativ), cu atat consumam o parte mai mare din noi. (exemplu: placeri extreme, suferinte extreme)
Dar mai e un schepsis: fiecare lucru pe care il luam dormind, intr-un fel. Daca facem acelasi lucru, fiind prezenti, fara sa simtim bucurie de el, sau suferinta de el – are un scor mai mic, cum ar veni – fata de ceea ce preia din fiinta noastra. E ca si cum nu prea preia nimic. E greu de exprimat in cuvinte lumesti. Dar e ca si cand, cand iei ceva in somn, iti ia o parte reala din tine, si cand iei ceva fiind real, treaz, prezent, e ca si cum iei o parte iluzorie a acelui lucru, si atunci practic tu nu iei nimic, si nu dai nimic. Nu stiu de ce e asa, si stiu ca suna nebunesc.
Uite de ex acum: beau o ceasca cu must dulce. Este foarte bun. Daca il beau fara sa fiu atenta la el, fara sa fiu prezenta, o parte din mine se scurge in experienta de a bea acel must, si acea parte se consuma, ramane scursa, nu se mai returneaza. Dar daca sunt atenta cand il beau, si ii simt gustul, si efectiv sunt prezenta, simt aroma, gustul, cum curge rece pe gat, adica raman prezenta in experienta – eu nu ma mai scurg in experienta aia, si astfel e ca si cum ma pastrez pe mine mie. Si totusi, am baut si cana de must. Dar ea ramane o experienta. E ceva greu de definit in cuvinte, nu stiu daca cineva ar intelege. De feicare data cand suntem prezenti, ne ramanem noi insine noua. (nu mai hranim mecanismul de extractie)
—
acest articol se refera la lumea din oglinda. cea in care ne aflam acum. nu la lumea reala.
—
DN 2018