Adormiti in lumea simturilor
Lumea reala este in interior. Suna blazant, ieftin si dulcegaresc, pentru ca s-a tot formulat sub atatea formule ale noi ere de gandire. Lumea reala este ceea ce se intampla in interior. Lumina a ceea ce vedem, auzim, mirosim, simtim si gustam, este un soi de lumina falsa. Adevarata lumina nu are o sursa de iluminare, ci provine din fiinta care o poarta. Lucrurile in realitate, sunt luminate din ele insele, sunt vizibile si perceptibile prin ele insele.
Adevarata lume, pentru noi, in clipa asta, are cea mai apropiata forma, in ceea ce se intampla, defapt, in interiorul nostru. Exteriorul, redat de simturi, este doar o forma de pacalire mentala, adica de intuneric. Simturile noastre sunt medii, intr-un fel artificiale, robotice, de inserare a unor stimuli incorect definiti de noi “reali”. Cum, in prezent, noi nu avem o lumina reala, atunci cand privim realitatea cu ochii, in exterior, lucrurile nu le vedem in lumina, adica in adevar, adica asa cum sunt ele, ci le vedem traducand informatii semi-programate printr-un procesor numit creier. Lumina pe care o vedem afara, lumina “solara” care lumineaza obiectele din jur, si a carei fotoni ne ating “obiectivul” sau “pupila” este mai degraba un soi de intuneric. Dar nu putem realiza asta atata timp cat inca nu am inceput sa ne desprindem din iluzie. (iar asta e un proces dificil, ce se izbuteste in timp). Lumina exterioara este mai mult un soi de intuneric. De ce zic asta? Lumina reala, este o substanta care lumineaza din interiorul fiintelor, obiectelor, sau lucrurilor, si nu din exteriorul lor. Astfel, lucrurile, obiectele, fiintele sunt vizibile prin ele insele! Nu le lumineaza nimic din exterior, iar apoi ele devin vizibile! In realitate, lucrurile sunt vizibile pur si simplu, din ele insele. E logic, clar si pe fata. O alta calitate a luminii adevarate, este ca este mai mult un soi de fluid de adevar, de cunoastere, de real. E greu de definit in cuvinte. Este un soi de fluid a “ceea ce este”. Adica un lucru, cand il vezi in realitate, devine pentru tine cunoscut in totalitatea sa. Nu exista ascunzisuri sau dubii despre el. Intunericul, in schimb, este ceea ce nu se vede, nu se observa, nu se cunoaste. Nu se releva. Asta e singura diferenta intre “lumina” si “intuneric” si e mai simpla decat s-a incercat pe aici sa se defineasca.
In realitate lucrurile sunt luminate din ele insele. (Asa cum intr-un vis nu exista o sursa de lumina, si totusi lucrurile sunt vizibile)
Aici in schimb, purtam costume din tesatura artificiala, iluzorie, numite “trupuri”, si primim informatii prin senzori capabili sa perceapa si sa traduca anumite facturi din “ceea ce se intampla”. Traim foarte limitat. Limitat chiar nu este un cuvant potrivit, deoarece nici macar limitat nu mai se potriveste, fiind un trai cu totul diferit, fata de ceea ce este adevarat, normal, si real. Traim o realitate complet diferita de cea reala. Traim mai mult, in ceea ce ar putea fi asimilat cu un joc pe calculator. In interiorul jocului pe calculator avem costume, denumite trupuri ale personajului cu care ne jucam, interactionam cu alte personaje, indeplinim misiuni, si ne ferim de moarte, iar lucrurile pe care le vedem, simtim si cu care interactionam “in joc” sunt lucruri definite de cei care au creat jocul, in unele cazuri similare realitatii de pe scaunul careie ne aflam, in alte cazuri, complet diferite realitatii, apartind povestii lumii din respectivul joc. Asa se intampla si cu noi.
Ceea ce vedem, mirosim, auzim, pipaim si gustam sunt doar “obiecte”, “facturi” aprior definite in softul ce le intretine. Dar mai e ceva. Pentru ca … realitatea reala, niciodata nu ar putea fi vreodata dizolvata, acest “joc” exista in realitatea reala. Si asta ce inseamna? Ca inca mai avem cu noi, imposibil de eliminat de-altfel, simturile reale. Si asta ce inseamna? Ca … desi inserati in trupurile fizice, primind informatii sintetice si oarecum “generate”, “artificiale” prin simturile “fizice”, avem in continuare capacitatea sa simtim “realitatea” reala si ceea ce se intampla defapt, prin simtul nostru real, propriu, adevarat, care este si va fi mereu al nostru. Acest simt nu se poate elimina din fiinta reala, care a imbracat “costumul” sau “personajul”, singurul lucru care se poate face este ca fiinta sa uite de simturile ei si sa se bazeze exclusiv pe “simturile” din joc.
Este la fel ca atunci cand jucam orice joc pe calculator, si desii avem toate inputurile din joc infatisate, mana, puncte, arme, sabii, uneori mai putem face uz de un fel de “al saselea simt” si sa intuim sau sa percepem, fara sa stim cum, ceea ce urmeaza sa faca oponentul, sau ceea ce ar fi mai indicat sa facem noi insine. Persoanele intuitive isi folosesc acest simt si in jocurile pe calculator. Unii si la pocker 🙂
Deci, inca mai putem face uz de simturile reale, pe care din fericire, le avem si le vom avea mereu la bord. De aici incepe apoi urcusul, care la inceput este foarte anevoios. Cum sa incepi sa distingi acel simt? Cum sa incepi sa te folosesti de el? Cum sa il folosesti? Iti trebuie experimente, si trials and errors. Asta ca sa poti sa te convingi tu pe tine, din nou, ca il ai, si ca te poti increde in el. De avut, orice persoana cu suflet, adica cu inteligenta si vointa proprie, il are.
Astfel, lumea reala este ceea ce se intampla in interiorul nostru. Nu ceea ce gustam, mirosim, vedem, auzim si pipaim, ci ceea ce se intampla in interiorul nostru dupa ce primim aceste inputuri ! Cum traim noi aceste inputuri, si ce se intampla in fiinta in care aceste inputuri au loc, asta este cel mai apropiat lucru de trairea reala. Pentru ca fiinta inca traieste si prin simturile ei reale, doar ca nu le mai da importanta. Iar acele simturi reale, sunt ca un fel de suc propriu, nu sunt definite din cuvinte, pentru ca nu a fost nevoie aici sa se defineasca nimic din ceea ce tine de real, astfel incat fiintele sa fie cat mai in intuneric. O mica idee a razbit, si anume cuvantul “intuitie”. Intuitia este o mica frantura din cunoasterea cu simtul realitatii din fiinta respectiva. Intuitia este o scurta clipa in care fiinta a simtim realitatea cu simturile ei reale. In realitatea adevarata noi folosim tot timpul doar ceea ce aici numim intuitie, iar in realitatea reala nu s-ar numi asa ceva ca intuitie, ci e chiar claritatea adevarata a lucrurilor, si a adevarului din ceea ce se intampla in fata ta, cu tine, si cu lucrurile din jur. Altfel spus, in realitatea reala, lucrurile sunt mereu clare, vizibile in toate procesele, conexiunile si interactiunile lor, oricat de complexe ar fi ele.
In realitatea reala, cand te “uiti” la un lucru, adica cand un lucru intra in atentia ta, poti atunci, interactionand astfel deja cu el pe cale “vizuala” (desi nu are legatura cu a vedea cu ochii astia de aici), sa stii instant tot ce tine despre el, si despre tine, in acea clipa. Ii poti cunoaste instant tot trecutul, cum a luat nastere, cum si din ce este constituit, cum si daca iti serveste la ceva in desfasurarea ta, cum si daca are nevoie de ceva caruia tu i-ai putea servi, samd. Si acesta cunoastere face parte din cunoastere vie, reala, care este disponibila oricui, si este o banalitate. Aici ii spunem intuitie, si este clasata ca si cand ar fi ceva asa wow. In realitate intuitia este o banalitate, ceva ca si aerul. E normal ca respiri, e normal ca cunosti lucrurile si le vezi asa cum sunt ele.
Si cam atat. Lumina reala, este din atentia fiintei care o poarta. Aici traim in intuneric, desi avem lumina “solara” care ne “ilumineaza” lucrurile din jur, ascunzandu-le defapt.
Totul e cu susu’n jos defapt, pe aici. Tot ceea ce este vizibil, este ascuns, tot ceea ce este invizibil, este revelat – si mare noroc ca este inca invizibil. Dupa cum puteti vedea se fac demersuri imense ca orice lucru sa fie definit, sa i se dea explicatii, astfel pierzand sansa de a mai fi vreodata cunoscut in realitate, deoarece odata ce un lucru, un fenomen, un efect a fost “definit” aici, el a fost in acelasi timp si ascuns in spatele simturilor si ale conceptelor mentale, de care e greu sa te mai desprinzi apoi.
No, adormiti in lumea simturilor. Cea mai buna definitie. Si sageata pulseaza si arata clar spre interior. Pim, pim, pim. Ce altceva mai ramane de facut?