Despre gauri negre si vietuirea reala / partea 1

Hai sa explic si cum sta treaba asta cu oamenii din jur. Mai ales cu cei care ne provoaca stresurile, atacurile, si situatiile critice, ce arareori le putem preveni sau de care ne putem feri.

Vi s-a intamplat vreodata sa vedeti, sau sa auziti doua persoane : una ii spune celeilalte o anumita remarca rautacioasa, dar acea persoana pare ca nici macar nu a simtit remarca, si raspunde banal, sau sincer la intrebarea si remarca, oarecum ca un carlig, pentru desfasurarea emotionala negativa a fiintei care l-a intins. Din exterior, vedeti scena, simtiti remarca de un iz negativ, ostil, si totusi va mirati si nu dati importanta faptului ca a doua persoana nu a observat-o. Si treceti rapid peste situatie.

Nu ne poate afecta decat lucrurile pentru care noi insine ne tinem pe jar !

Lucrurile sunt mai complexe putin, si explicatiile mai amanuntite, dar in principiu, s-a mai spus asta de multe ori sub multe forme. Vroiam doar sa o expun si eu din experienta mea.

Am fost de-a lungul vietii, foarte afectata de comportamentele “nocive” ale unor persoane din jurul meu. In copilarie a fost cel mai intens, cand nu puteam distinge intre esenta mea si acumularile, invataturile sociale si de comportament, patternurile si inocularile native. Atunci credeam ca eu sunt gandurile, emotiile, credintele si mai ales, personajul meu. Si le luam pe toate foarte personal. Le aparam, le protejam, ma luptam pentru ele. Desigur simtul sinelui se simtea si atunci, dar nu stiam sa il disting de celelalte. Era amestecat pe undeva cu toate celelalte.

Etapa dupa etapa, experienta dupa experienta, sinele incepe sa se cearna, si incepi sa-ti dai seama cam cum esti adevaratul tu, cam care ti-e substanta, acel nimic suav si aerat. Cu cat te prinzi mai repede, cu atat ai sanse mai mari sa incepi sa gusti din dragostea reala din tine insuti. Cu cat intarzii, cu atat gusti din suferinta de a nu fi unit cu ea.

Dar sa lasam asta deoparte.

Persoanele, lucrurile, situatiile din jur .. nu se pot agata de noi, decat de carligele pe care noi insine le avem intinse. Decat prin bucatile in care noi insine ne impungem, sau acceptam sa ne incingem fierul fierbinte in carne.

Nimeni nu are nimic cu noi. Nimeni. Oamenii se infrupta din bucatile in care tu insuti ti le-ai sfartecat. Nu ar avea cum sa fie altfel. Te doare sa le vezi mancate de altii, urli si tipi, si ii invinovatesti, dar nu mai stii ca tu esti cel ce taie zilnic bucatile de carne, si acestea cad imprastiate pe pamant. Tu esti singurul autonom, exista o lege a firii, nimeni nu iti poate impune ceva anume.

Problema este ca… undeva adanc in carnea noastra, in insasi ADN-ul care ne-a creat si pe care il vietuim, in sangele si mostenirea pe care am preluat-o de la parinti, bunici, si restul stramosilor de sute de generatii, se afla precum un cod, precum niste fiinte, reguli si acceptiuni mai vechi. Noi cand imbracam aceste trupuri, aceste sute sau mii de trupuri, pe care le avem in aceasta vietuire, preluam si ceea ce am acceptat mai demult, si ceea ce parinti, bunicii, si stramosii nostri au acceptat. Sunt bucati pe care acestia au acceptat sa le scoata din ei insisi, sa le dea la schimb pe experienta de a fi om, de a uita. E complicat de inteles, poate, dar incerc sa ajung in punctul final, si pana acolo este necesar acest background.

Odata rupte aceste bucati – ele se rup cu fiecare gand, emotie, credinta, acceptiune despre sine, in care nu suntem conectati si prezenti cu forta si lumina din noi – ele raman rupte, pana cand decizi sa le iei inapoi !

Poate nu am o cursivitate a explicatiei. Dar ideea este asta: nimeni nu ne face niciun rau. Si niciun bine. Lucrurile, oamenii, evenimentele … se intampla ! Asa cum se intampla o ploie afara. Noi insine simtim legat de ele raul sau binele. Chiar daca un om are o intentie rea, sau se exprima agresiv fata de tine – acel lucru ti se infatiseaza astfel doar ca sa acopere o gaura existenta in tine. Tu insuti ai in tine niste gauri, niste carlige – fara vointa si cunostiinta ta prezenta, si fara vina ta – multe din ele fiindu-ti transmise din generatii si stramosi, programe si predispozitii natale (a se vedea astrologia). Aceste carlige nu esti tu, dar tu le experimentezi, le vietuiesti. Ele sunt doar gaurile in care spiritul pur din tine a fost dat la o parte, nu mai este folosit. Ele sunt defapt portiuni din tine in care nu mai lasi lumina spiritului, sufletului, dragostei, râului, si ceea ce este mai pur, imens si real in tine – sa existe.

E greu de explicat. Si nu cred ca se intelege.

Cei din jurul nostru se agata de noi, in experientele bune sau rele, doar de gaurile pe care noi insine le avem in noi. Noi nu am avea cum sa simtim emotii bune sau rele pentru ceva daca nu am avea o predispozitie interioara spre acele subiecte. Binele si Raul sunt doar niste manisfestari opuse ale aceluiasi subiect. Noi ne cramponam in simtirea lor, si uitam sa vedem subiectul in sine! Insasi subiectul acela e unicul si singurul de valoare pentru noi. E singurul unde trebuie sa ne indreptam privirea , deindata ce simtim o emotie – pozitiva sau negativa. Nu poti simti o emotie pozitiva, nu poti sa te bucuri ca ceva se intampla, daca in sinea ta nu suferi pentru altceva anume, adica nu esti deja instrainat de lumina ta dintr-un punct anume de vedere. Nu poti sa suferi pentru ceva anume, decat daca in sinea ta nu simti lumina, adevarul si imensa puritate (acel lucru care nu poate fi definit in cuvinte, care este pace si vidnecare completa, care poate fi doar simtit!) care esti, in legatura cu acel subiect. Bucuria si suferinta sunt masti ale aceleiasi fete.

In societatea noastra acum, si poate si mai demult, cine stie.. oamenii cauta in mod excesiv sa fie fericiti, se bucura excesiv, rad cu toata fiinta lor, ca imediat sa planga din toata fiinta, sa injure, sa atace, etc. Si astfel isi petrec intreaga viata. Ei o vad ca pe un semn de sinceritate de sine. Sunt cine sunt, iau lucrurile asa cum vin. Dar astfel ei raman prizonieri lucrurilor care vin asa cum vin. Nu au vointa mai mare decat o musca, un catel, sau o pisica. Si asta nu e vina lor. Din pacate nu mai suntem invatati de imensa putere din noi insine, la gustarea careia toate acestea ar pali. Noi traim o vreme a lucrurilor, in care trebuie sa fim invatati ca un lucru exista, ca sa il putem experimenta. Noi nu mai “vedem” cu ochii adevarului, ceea ce se intampla in jur. Trebuie sa vina informatia din exterior pentru ca noi sa fim dintr-o data constienti ca ea exista. Astfel, din pacate, totul devine denaturat. Pentru ca unica, reala, si cea mai de valoare informatie se afla inauntrul fiecarei fiinte. Astazi, trebuie ca cineva sa spuna aceste lucruri, ca fiintele sa aibe o posibilitatea sa isi aminteasca de ele insele. Altfel, pe dulcele vis corabia merge, pana cand nu va mai fi cale de intors.

Iata acesta poate fi un far, daca cineva l-ar intelege. Mie una, mi-a fost incredibil de greu, sa ajung la aceste informatii.

Putem trai binemersi o viata in care sa ne bucuram ca soarele rasare, si sa injuram ca un taximetrist ne-a taiat fata in trafic, ca inghetata e buna si dulce, si iubitul ne-a adus o floare, ca mama ne-a copt o paine, sau sa ne inspaimantam si sa ne infuriem ca prietena cea mai buna, sau chiar noi, a fost violata, ca copilul ne-a facut o boala autoimuna, si ceva din noi nu isi mai poate vreodata gasi pacea, ca seful ne-a marit salariul, ca cineva ne-a facut un compliment, sau ne-a jignit, si tot asa. Putem sa traim viata asa, pana la final. Incercand constant sa ne ferim de rau, si sa ne bucuram de bine. Si viata noastra sa fie un slalom mai mult, un sport, nu o viata.

Pentru putinii care au gustat un pic, foarte putin, din viata reala, nu mai este cale de intors. Este ca si cum ai fi baut toata viata ta otet, si dintr-o data cineva iti aduce o cana de apa curata de izvor. Ai fi nebun sa spui ca vrei din nou otetul cand ti-e sete. Nu, in mod categoric nu. Vrei apa de izvor, si ai face orice sa o mai gusti odata. Si inca odata, si inca odata. Si mai ales dupa ce descoperi izvorul. Sa fii nebun sa te intorci la marile de otet. Nu, nu ai de ce sa faci asa ceva.

Exista o viata mult mai reala, care exista, dupa voalul de emotii, identificari si ganduri. Lucrurile par foarte spirituale, foarte asa… volatile, nepalpabile, trilulilu poate. Dar cei care le inteleg, stiu puterea si concreticitatea lor ! Aceste lucruri sunt foarte concrete. Mintea noastra este astazi putin adormita, ca si cum am fi sub efectul unei vraji, care ne-a molesit simturile, ca si cum am fi sub efectul unui drog.

Am deviat mult de la ceea ce doream sa exprim in mod initial. 

Doar acolo unde propria noastra lumina nu mai patrunde in noi, doar acolo ceilalti se pot agata si ne pot crea bucurii sau suferinte. In lumina propriei noastre fiinte nu exista bucurie sau suferinta. Oricat de surpinzator ar suna. In schimb exista cel mai autentic, reconfortant, si iubitor sentiment pe care il cautam defapt – si, totusi, singurul de care ne ferim cel mai mult. Ne este frica de el, ca si de moarte.

Doar acolo unde ne-am permis sa nu mai folosim, sa nu mai utilizam propria noastra lumina, sa nu o mai simtim, doar acolo, in locurile acelea negre ramase, toata scena lumii se poate atasa. Binele si raul isi incep joaca. Si noi devenim atenti de al lor extraordinar spectacol. Dar oh, daca am stii. Daca am stii ca cea mai inalta, cea mai frumoasa, cea mai dorita forma de iubire, si tot ceea ce defapt nazuim noi cel mai mult, fara a putea sa exprimam clar in cuvinte – este chiar in sufletul nostru propriu, care il avem cu noi, care nu ne-a parasit niciodata, si de care totusi, ne ferim astazi cel mai mult.

—

Ideea nr. 1: Ok, si daca lucrurile negative care mi se intampla, sunt datorita acestor gauri sau pete negre pe care le am pe structura fiintei mele, si de la care, am fost candva de acord sa imi iau atentia, si lumina, ce pot face acum? E clar ca sunt complet inconstient de mare lor majoritate, si ca traiesc pe modul automat aproape in 98% din timp, asa ca … ce pot face?

1. Cand se iveste un sentiment negativ, fa tot posibilul sa-l simti ! Nu-l mai ingora, nu-l mai actiona ! Simte sentimentul !!!! Oricat ai simti ca mori de furie, de suparare, de lacrimi, de indignare, de neputiinta, de nedreptate .. simte, simte, simte .. tot ce e, tot ce se simte. Lasa-l sa te patrunda, sa te ucida, sa-ti faca ce vrea el, preda-te. Simte-l. Odata cu simtirea sa reala, vei intelege cine esti din acel punct de vedere. Este o intelegere care te va afecta direct, fara cuvinte, fara ganduri. Pur si simplu te vei schimba, fara sa-ti dai seama, iar acel lucru, nu va mai aparea ca suferinta pentru tine. Odata simtit este luminata portiunea care era intunecata.
– Incearca in acelasi mod sa simti si bucuriile. Daca te tine 🙂 Cand simti o emotie puternic euforica, incearca sa o simti. Incearca sa vezi cat de sufocanta este ea defapt, cata presiune pune ea pe tine, si cum in sinea ta o privesti cu teama aproape. Teama de suferinta care va urma. Inceaca sa simti sentimentul de bucurie, de extaz, de placere intensa, de euforie. Incearca sa il simti in tine insuti. Astfel, ai sansa sa luminezi pe de-antregul acea portiune, nemaifiind cazul sa experiemntezi si partea sa negativa.

2. Incearca sa stai cat mai prezent. Vezi aici tipsuri pentru a sta in prezent.

3. Practica metoda observatiei. Acest lucru te va conduce in mod firesc spre simtirea fiintei tale. Este un drum sigur. (Citeste mai multe despre cum sa faci asta, aici. – de inserat legatura)

4. Alimentele.

5. Miscarea.

6. Respiratia.

7. Foloseste metode de intelegere a propriilor emotii. Cand simti o emotie foarte puternica, incearca sa descrii ce simti. Foloseste scrisul, sau foloseste un psiholog. Prima metoda e mai ieftina. Nu am vrut sa mentionez ideea cu foloseste un prieten, ca sa ma asigur ca nu iti pierzi prietenii 🙂

8. Ai de re-adus in constiinta ta, in lumina ta, parti din tine ingropate de stramosi, de oameni pe care nu i-ai cunoscut nicidoata. Este o munca intensa. O poti face prin meditatie directa, dar foarte adesea nu o poti descoperi, decat prin situatiile care ti se intampla in fata ta. Foloseste-te de ele, pentru a te ilumina! :))) Suna exceptional aceasta alegere a cuvintelor. Cum au ales ei chiar asta: “a te ilumina”. Culmea e ca … cam asta se intampla, luminezi parti din tine. Deci te i-luminezi, tu pe tine.