Jurnal : O “stare” de moment

Ma bufneste rasul… tocmai ce ma cuprinsese o stare asa de… nici nu stiu cum sa-i spun, ca un fel de parere de rau ca nu sunt si eu in matrix sa ma bucur alaturi de ceilalti. Ca ceilalti oameni au o viata frumoasa si bogata aici in matrix, ca interactioneaza intre ei, fac lucruri, se bucura si se supara, si ca iau viata asa cum e :))) Super pacalitoare starile astea :)) Si in mine isi facuse loc o senzatie asa ca cumva eu ma dau la o parte, resping aceste lucruri, si astfel sunt respinsa de la aceste lucruri… iar ei isi vad de viata lor frumoasa fara mine :))) Scriu asta ca sa denot cat de pacalicioase sunt starile astea defapt.

E foarte interesant. Observ cum ma poseda fiinta asta. E o fiinta interioara care are legatura si cu una din fiintele din exteriorul meu. Se pare ca aceasta fiinta interioara cumva a reusit sa se instaleze pe mine, si iata simt emotii… Foarte interesant. Foarte interesant sa te observ.

Mda.. deci astfel se instaleaza aceste fiinte in structura noastra, si astfel… ele se ascund subtil, incat noi sa le ignoram, sa nu le vedem, si astfel.. ele sa poata trai cu noi cat mai mult timp. Funny. Fiinta asta si-a facut loc prin faptul ca eu mi-am permis sa consider ca am gresit cu ceva in fiind atat de increzatoare. Am inceput sa ma indoi. La cea mai mica indoire in fiinta mea, au aparut aceste rozatoare, aceste iele, ca viermii care apar pe un cadavru ca sa ruleze ciclul vietii. Aceste fiinte care apar, cand noi adoptam o credinta sau alta, o caracteristica sau alta, apar doar ca consecinta naturala a alegerii noastre. E un ciclu aproape similar cu cel biologic. Totul trebuie sa se miste intr-un echilibru. Apare cadavrul, apar micro-organismele care sa-l descompuna. Exista nutrientii, apar plantele care se nasc din ele. Totul se misca ca un mare ceas. Nu e vina acestor fiinte/entitati ca ele apar si se instaleaza pe noi. E insasi facut biologic sa fie asa. Prima data eu fac loc, eu imi permit o clipa, o urma de intuneric (rusine, indoiala, vinovatie, frica), si apoi… fiintele intunecoase vin si ocupa acel loc in mine. E firesc, nu e nimic de blamat. E doar mecanismul biologic al creatiei in care ne aflam. Mi se pare interesant sa-i simt substanta acestei fiinte, sa-i simt celulele si modul ei de a fi creata. Eu simt ce simte ea acum, simt structura ei, simt modul ei de vietuire. Ea are doar forma aceasta. Inainte consideram ca aceste fiinte sunt eu. Si incepeam o dubla indentificare. Si cadeam in spirale din ce in ce mai adanci. Astazi stiu cu ce am de a face, si observ. Observ aceasta fiinta in totalitatea ei. Bine te-am gasit 🙂